Live

Femeie rănită în urma coliziunii dintre două autoturisme. Unul dintre şoferi consumase alcool

Data publicării:
Un bărbat din Satu Mare a sunat la 112 pentru că a visat urât.

O femeie a ajuns la spital, în prima zi a anului, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat, fiind lovit de un alt autovehicul, condus de un şofer care consumase alcool.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, accidentul s-a produs pe DJ 138, în localitatea Sub Cetate, unde un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Vărşag către Odorheiu Secuiesc, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani.

În urma impactului, autoturismul lovit de tânărul de 24 ani s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Sursa citată a precizat că, în urma accidentului a fost rănită o femeie de 69 de ani, pasageră în vehiculul răsturnat, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, fiind înregistrată o valoare de 0,25mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului şi valoare zero în cazul şoferului de 47 de ani.

Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul, a mai arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Accident grav pe „Drumul Morții”: 4 mașini s-au ciocnit, după ce un șofer a intrat pe contrasens

VIDEO Distracție periculoasă: Doi tineri s-au urcat pe capota unei mașini și au făcut accident. Unul dintre ei a fost grav rănit

Paznicul unui şantier din Bucureşti, arestat preventiv după ce a condus o basculantă prin oraş, fără permis, și a provocat un accident

Partenerii noștri