Explicațiile primăriei Constanța după ce a amendat Arhiepiscopia Tomisului
Primăria Constanţa a informat, marţi, referitor la amenda de 3.000 de lei dată Arhiepiscopiei Tomisului privind lucrările efectuate la acoperişul Palatului Arhiepiscopal, unde a izbucnit un incendiu în octombrie 2022, că sancţiunea a fost aplicată după ce reprezentanţii instituţiei au fost invitaţi să prezinte o serie de documente, dar nu au dat curs solicitării.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului a depus la administraţia locală cereri pentru eliberarea Certificatului de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire în regim de urgenţă pentru punerea în siguranţă şi protejarea temporară a clădirii monument istoric, ca urmare a incendiului produs pe 15 octombrie 2022.
„Având în vedere că Palatul Arhiepiscopal este clădire monument istoric, pentru eliberarea oricărui document urbanistic este necesar avizul/punctul de vedere al Direcţiei Judeţene de Cultură/Ministerului Culturi care, până în momentul de faţă, nu a fost transmis Primăriei Constanţa. Dacă Arhiepiscopia deţine acest document, invităm reprezentanţii instituţiei să ni-l prezinte pentru a putea elibera cât mai repede documentele solicitate”, se arată în comunicat.
Cât despre amenda aplicată de poliţiştii locali, municipalitatea a informat că reprezentanţii Arhiepiscopiei au fost invitaţi la sediul Direcţiei Generale Poliţia Locală cu o serie de documente pentru lucrările de construcţii realizate la Palatul Arhiepiscopal din municipiul Constanţa.
„Întrucât nu au dat curs solicitării, s-a procedat la sancţionarea Arhiepiscopiei cu amendă în cuantum de 3.000 lei, prin Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr.2184/25.01.2023, în conformitate cu prevederile art.26, alin.1, lit.f din Legea nr.50/1991 rep., dispunându-se ca măsură complementară comunicarea/punerea la dispoziţie a documentaţiei solicitate”, a mai precizat administraţia locală.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, pe 4 februarie, că va contesta amenda de 3.000 de lei pe care a primit-o „ilegal” de la Primăria Constanţa pentru că ar fi efectuat lucrări fără autorizaţie la acoperişul Palatului Arhiepiscopal.
„Arhiepiscopia Tomisului va contesta amenda dată de către Primăria Constanţa, pentru că o considerăm ilegală din următorul motiv: Legea 50 obligă pe proprietarul unei clădiri de patrimoniu să ia măsuri de urgenţă pentru securizarea clădirii în situaţia unor ameninţări. Suntem în condiţii de iarnă, prin urmare, neavând acoperiş clădirea este în pericol să se degradeze foarte mult. De aceea, noi încă din 24 decembrie am depus pentru autorizarea unui acoperiş provizoriu, atât la Primărie, cât şi la Ministerul Culturii şi la Direcţia Judeţeană de Cultură, documentaţia necesară pentru a fi avizată. Direcţia Judeţeană de Cultură deja ne-a dat un aviz favorabil”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.
Acesta susţine că dacă municipalitatea dorea, putea elibera, conform legii, în trei zile autorizaţia de construcţie, fiind vorba de o situaţie de urgenţă.
Un puternic incendiu a izbucnit în octombrie 2022, la mansarda Palatului Arhiepiscopal din Constanţa, clădire de patrimoniu, flăcările extinzându-se pe aproximativ 800 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News