Elev lovit de un profesor chiar în timpul unei acțiuni despre violența în școli. În curtea liceului erau și polițiști
Un elev de la Liceul „Matei Corvin” din Hunedoara a reclamat la Poliție un profesor care l-ar fi strâns de gât. Incidentul s-a petrecut chiar în momentul în care liceul găzduia o acțiune despre violența în școli, iar în curte erau mai mulți polițiști.
Elevul de 16 ani s-a dus direct la polițiștii care se aflau în curtea unității de învățământ și le-a spus că a fost agresat de profesor.
În primă fază, aceștia au aplanat conflictul, apoi Poliția Municipiului Hunedoara a întocmit dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe.
„În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că elevul ar fi pătruns într-o altă sală de curs pentru a căuta un prieten, fără a observa prezența profesorului care susținea ora, iar la solicitarea acestuia de a părăsi sala de curs, ar fi avut un comportament neadecvat, fapt care l-a determinat pe profesor să recurgă la forță, pentru a-l scoate din sala de curs”, transmite Poliția Hunedoara.
Elevul s-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe, unde în urma consultului a primit diagnosticul de „contuzie latero-cervicală”.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News