Live

După ce au intrat cu mașina în două garduri și s-au răsturnat, doi tineri din Neamț au repus-o pe roți și au ascuns-o într-o curte

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Doi tineri au fost răniţi după ce s-au izbit cu maşina de gardurile a două case. Ulterior, mașina s-a răsturnat în afara şoselei. Autoturismul a fost repus pe roți și ascuns într-o curte, fără ca proprietarul să știe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, ar fi condus un autoturism pe DN 12C, din direcţia Bicaz-Chei spre Bicazu Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardurile a două imobile, după care s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile. După producerea accidentului s-ar fi intervenit asupra locului faptei, autoturismul fiind repus pe roţi şi introdus în curtea unui imobil, fără acordul proprietarului imobilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

În accident a fost rănit şoferul şi un pasager în vârstă de 18 ani, ambii fiind transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi violare de domiciliu.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident pe Dunăre, la Budapesta. Două ambarcațiuni de pasageri și un doc au fost avariate, după ce au fost lovite de o barjă

Accident grav în Dâmbovița: o cisternă cu GPL a luat foc, după un impact violent. Pompierii intervin cu o autospecială cu roboți

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

Partenerii noștri