Live

Doi bărbați din Tulcea au ajuns în arest pentru că au amenințat polițiști și au avariat două maşini de Poliției

Data actualizării: Data publicării:

Doi tulceni au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Ei sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru că au amenințat mai mulți polițiști și au avariat două mașini de poliție, potrivit IPJ Tulcea, citat de Agerpres.

Unul dintre bărbați, în vârstă de 60 de ani, a fost oprit joi de lucrătorii Postului de Poliţie Frecăţei, în timp ce conducea un atelaj tractat, iar bătrânul a adoptat o atitudine agresivă faţă de poliţişti.

În sprijinul bărbatului au sosit încă doi tineri, membri ai familiei, de 21 respectiv 24 de ani, împreună continuând a adresa injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor, acţiunile culminând cu avarierea a două autospeciale ale IPJ. Pentru aplanarea conflictului, poliţiştii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au imobilizat persoanele în cauză, sesizând organele de parchet, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a precizat IPJ Tulcea într-un comunicat.

În ziua următoare, bătrânul şi fiul lui, în vârstă de 24 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de sâmbătă instanţa de judecată a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit IPJ, în continuare, cercetările se efectuează de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Editor web: M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Las Vegas a fost ucis de poliție în propria casă, după ce a sunat la numărul de urgență pentru a cere ajutor

Rețea de hoți de carburanți, destructurată de polițiști. Percheziții în Capitală și alte șase județe, 15 suspecți reținuți

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

VIDEO Un șofer polonez circula cu TIR-ul pe contrasens, pe A1. Imagini surprinse de o cameră de bord

Partenerii noștri