Live

UPDATE. Crima șocantă din București: Cadavrul din canapea este al unei fetițe de 12 ani. Mama acesteia a fost prinsă în Spania

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Cadavrul găsit în lada unei canapele dintr-un apartament din Capitală este al unei fetițe de 12 ani, anunță anchetatorii. După expertiza genetică, s-a constatat că ADN-ul victimei este același cu al tatălui.

ACTUALIZARE 12:25 Mama fetei a fost găsită, în această dimineață, de autoritățile spaniole, în urma unei alerte transmise la nivelul UE de autoritățile de la București. Existau informații ale polițiștilor români că mama fetei moarte și concubinul acesteia, au ieșit din țară pe cale rutieră de mai bine de o lună, drept urmare au cerut sprijin autorităților, prin Europol, pentru depistarea celor doi. Femeia a fost ridicată de polițiștii spanioli, urmează să fie interogată de aceștia în numele autorităților din București și, dacă va fi cazul, vor fi demarate proceduri pentru ca ea să fie adusă în țară. Continuă căutările la nivel european pentru depistarea bărbatului.

Tatăl fetei, cel care a anunțat dispariția femeii și a minorei, este audiat la Poliție.

Vezi și: Cadavru descoperit în canapea. Unchiul fetiței, despre suspectul în cazul crimei: „În fața noastră nu se comporta urât”

Răsturnare de situație în cazul cadavrului găsit în lada unei canapele, într-un apartament din București. Dacă inițial anchetatorii credeau că e vorba despre o femeie dată dispărută de o lună, testele genetice au stabilit că e vorba despre fiica de 12 ani a acesteia. Părinții fetei erau divortați, iar tatăl le-a dat pe amândouă dispărute de la începutul lunii mai. Principalul suspect e concubinul mamei, de negăsit acum.

Andreea Georgescu, jurnalist Digi24: Procurorii care coordonează ancheta în acest caz au anunțat că au reușit cu ajutorul testelor genetice cerute la Institutul de Medicină Legală să stabilească identitatea cadavrului găsit în weekend într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Este vorba despre o fată de 12 ani care era dată dispărută de tatăl său încă de la începutul lunii mai, din informațiile noastre, de aproape o lună. Dată dispărută este și mama fetei în acest moment. 

Din informațiile noastre, în apartamentul respectiv locuia cu chirie partenerul de viață al femeii. Părinții fetei erau despărțiți de mai multă vreme și încă de la începutul lunii mai tatăl fetei moarte le dăduse dispărute atât pe fosta sa soție cât și pe fiica lor în vârstă de 12 ani. 

Femeia locuia cu partenerul său și cu fata în acel apartament închiriat din Sectorul 4 al Capitalei în care a fost cadavrul. 

Este o anchetă în desfășurare care ia o turnură importantă. Inițial anchetatorii credeau că trupul neînsuflețit care ar fi fost ascuns în piesa respectivă de mobilier de mai multe săptămâni era al femeii date dispărute. Testele genetice au infirmat această ipoteză și, din păcate, vorbim despre cadavrul fetei de 12 ani. Sunt probe importante obținute în urma necropsiei care arată că fata a fost ucisă. 

În continuare se fac investigații pentru depistarea femeii dar și pentru depistarea partenerului acesteia. Inițial erau informații că bărbatul ar fi plecat de mai multă vreme din țară, cam în aceeași perioadă în care femeia nu a mai putut fi contactată de fostul său soț. 

Din informațiile noastre, pe surse, sunt proceduri diferite atunci când vorbim de un copil dispărut fără să fie însoțit de unul dintre părinți sau ca în acest caz, în care vorbim despre părinți care nu mai locuiau împreună, care erau divorțați și despre faptul că tatăl fetei, fostul soț al femeii care este de asemenea dispărută a mers la Poliție și a susținut că nu mai reușea să ia legătura cu niciuna dintre ele. Acesta ar putea fi și motivul pentru care înțelegem că cele două nu apar la secțiunea „Persoane urmărite”, cum este cazul unui copil dispărut, spre exemplu.

Potrivit informațiilor din anchetă, pista principală a Poliției este că mama fetei ar fi complice. Aceasta nu ar fi reclamat situația ca să îl acopere pe concubin. Potrivit surselor citate, cei doi ar fi plecat împreună din țară, cel mai probabil pe cale terestră. Nu e însă exclusă nici varianta ca femeia să fie moartă. 

Cei doi lucrau în străinătate. 

Părinții aveau o înțelegere verbală. Atunci când femeia era în țară, fata stătea cu ea, mai arată sursele din anchetă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti arată într-un comunicat emis marți: „La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Național de Criminialistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuințe din mun. București, sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei. În măsura în care vor fi obținute și alte date relevante pentru anchetă, acestea vor fi făcute publice în măsura în care se va considera necesar. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în cazul femeii găsite în lada canapelei. „La data de 03.06.2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4.06.2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, pe 3 iunie sacul din plastic a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde a fost desfăcut, constatându-se că „în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă”.

Pe 5 si 6 iunie au fost dispuse expertize genetice judiciare pentru stabilirea profilului genetic ADN al cadavrului, expertize ce sunt efectuate de Institutul Naţional de Criminalistică.

Investigaţiile şi verificările au vizat toate ipotezele avute în vedere, precum şi stabilirea identităţii victimei, sens în care au fost audiaţi mai mulţi martori, precizează Parchetul. „În spaţiul public au fost vehiculate mai multe ipoteze cu privire la identitatea victimei şi cu privire la identitatea presupusului autor, însă acestea, deşi sunt avute în vedere în anchetă, în prezent nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, întrucât cadavrul este considerat, în continuare, unul neidentificat. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri”, se mai arată în comunicat.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri