Bărbat din Giurgiu, cercetat penal după ce polițiștii au găsit în curtea sa 150 de câini și 3 cai în stare de pericol
Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce poliţiştii au descoperit la domiciliul acestuia 150 de câini şi trei cabaline în stare de pericol.
„La data de 2 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Giurgiu au organizat o acţiune în comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, la domiciliul unui bărbat, de 57 de ani. Acţiunea a avut ca scop punerea în executare a unui mandat de percheziţie domiciliară emis de către Judecătoria Giurgiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.
În urma acţiunii au fost identificate 150 de câini şi trei cai în stare de pericol, cărora nu le erau asigurate condiţiile de bunăstare prevăzute de lege.
Toate animalele au fost preluate cu sprijinul Consiliului Judeţean Giurgiu, în vederea plasării la un adăpost.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News