"Am sesizat că liftul nu pornește, am văzut că cineva ține ușa deschisă". 125 de agresiuni sexuale sesizate anul acesta în București
În multe orașe din țară nu se poate vorbi de siguranță, mai ales noaptea, pe străzi ori în parcuri. Victime cad, în special, femeile. Recent, în Capitală o femeie a fost agresată chiar în liftul blocului în care locuiește. Cu greu a scăpat și încearcă să uite ce i s-a întâmplat. Ea a povestit pentru Digi24 momentul traumatizant pe care l-a trăit.
Un băiat de 15 ani din Tecuci a furat mașina părinților și a intrat cu ea într-un stâlp
Noi imagini cu accidentul provocat de „nepotul lui Dracula”
Apar acuzații noi împotriva lui Sean „P. Diddy” Combs, inclusiv de molestare a minorilor. Imagini de la petrecerile rapperului
Zeci de percheziții la un clan de cămătari
Hairstylistul vedetelor a făcut scandal în trafic. Cum se apără Bassam Dabbas
Predoiu, despre crimele din Constanța
Panică în Munchen. Un bărbat înarmat a fost împușcat de polițiști
Un polițist sare din mașină și lovește cu pumnii și picioarele un șofer
Parcarea în care a avut loc accidentul de lângă Parcul Pantelimon este ilegală
Atenție, imagini și declarații cu impact emoțional!
"Am apăsat butonul corespunzător etajului la care locuiesc. Am sesizat că liftul nu pornește și am văzut că cineva ține ușa deschisă.
Atunci mi-am dat seama că individul care se afla inițial în fața blocului m-a urmărit. El a deschis ușile și a început să mă agreseze. Știam că sunt în pericol și am țipat de două ori și a fugit", a povestit tânăra.
Anul trecut, în Capitală au fost 146 de sesizări pentru agresiuni sexuale, iar anul acesta 125.
Anumite zone pietonale din Capitală pot fi periculoase chiar și în timpul zilei, așa cum este un pasaj pietonal din nordul Capitalei, unde este semi-întuneric. Dacă acolo ar avea loc o agresiune nu ar exista imagini doveditoare, pentru că nu sunt instalate camere de supraveghere. Mai mult decât atât, persoanele care își doresc să traverseze prin acest pasaj pietonal, sunt nevoie să meargă și prin zone care sunt vizibil periculoase și ferite de ochii lumii.
De cele mai multe ori, victimele evită să facă plângere.
Mihaela Chiper, reprezentant al unei asociații pentru protecția drepturilor victimelor agresate: "(Victima – n.r) poate să își găsească numele și datele personale, inclusiv adresa, alături de cea a agresorului, în rechizitorul care se trimite în instanță. Toate lucrurile astea nu te ajută să te simți în siguranță, protejată."
Agresorii au ceva în comun, spun specialiștii. Keren Rosner, psiholog: Este vorba despre o copilărie zbuciumată.
În România există tehnologie ADN, cu ajutorul căreia agresorii sunt identificați rapid, însă este prea puțin folosită din cauza costurilor.
Ligia Barbarii, șef al laboratorului genetică de la Institutul de Medicina Legala Mina Minovici: "Rata lor de solicitare este foarte redusă, undeva până în 3%."
Polițiștii recomandă evitarea zonelor nesigure mai ales după lăsarea întunericului.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News