Accident grav în Iași. Un tânăr s-a urcat beat la volan și s-a răsturnat cu mașina. Un om a murit și alți trei au fost răniți
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, după ce o autoutilitară s-a răsturnat, pe numele şoferului fiind întocmit dosar penal, pentru că era băut. Accidentul a avut loc pe parcursul nopţii de duminică spre luni, pe DJ 249, între localităţile Măcăreşti şi Prisecani din judeţul Iaşi, transmite News.ro.
Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din judeţul Vaslui, în timp ce conducea o autoutilitară, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu parapetul metalic şi a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat de mai multe ori şi a rămas suspendat peste şanţul din afara părţii carosabile.
În urma accidentului, o persoană a decedat, fiind vorba de pasagerul de lângă şofer, un tânăr de 24 de ani. Şoferul şi alţi doi pasageri, ambii minori în vârstă de 16 ani, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0.63ml/g în aerul expirat. La unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a consumului de substanţe cu efect psihoactiv.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News