Live

Accident cumplit în Ungaria, soldat cu 9 morți. MAE: Toate victimele sunt cetățeni români

Data actualizării: Data publicării:

Nouă români și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc marți seară în Ungaria și în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România. Accidentul a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe DN4. 

ACTUALIZARE 10.10. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, că toate cele nouă victime din accidentul de microbuz produs în Ungaria au fost identificate, fiind cetăţeni români. Trupurile au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei.

„Conform ultimelor informaţii obţinute în cursul nopţii de echipa consulară mobilă prezentă la faţa locului, toate cele nouă victime ale accidentului au fost identificate ca fiind de cetăţenie română. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei”, anunţă MAE, într-un comunicat de presă.

Ministerul Afacerilor Externe va suporta costurile legate de repatrierea trupurilor neînsufleţite din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

Celula de Criză a MAE şi echipa consulară mobilă a Ambasadei României la Budapesta îşi continuă activitatea 24/7, în baza procedurilor standard aplicabile în astfel de situaţii, până la finalizarea tuturor demersurilor de repatriere a trupurilor neînsufleţite.


ACTUALIZARE 22:50. MAE anunță că numărul persoanelor decedate este 9, dar spune că până în prezent doar patru sunt confirmate ca având cetățenie română. Sunt „indicii” însă că toate victimele ar fi cetățeni români.

Potrivit unor imagini apărute pe internet, șoferul microbuzului făcea live pe Facebook și a surprins momentul impactului. Se pare că era un drum național aflat în reparații pe o bandă de sens. Potrivit imaginilor, impactul este atât de puternic, încât șoferul pare să nu fi conștientizat că circulația era restricționată la o singură bandă.

COMUNICATUL MAE: 

În continuarea comunicărilor privind accidentul rutier produs în apropiere de Budapesta, în care a fost implicat un microbuz care se deplasa către România dinspre Slovenia, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
 
Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă.
 
Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului.
 
Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN. MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului.
 
Totodată, având în vedere numărul mare de victime, ministrul afacerilor externe a dispus activarea Fondului special de urgență aflat la dispoziția ministerului, în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite. 
 
De asemenea, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistență din partea familiilor.
 
Celula de Criză a MAE își continuă activitatea 24/7 până la finalizarea tuturor demersurilor de identificare a victimelor accidentului și repatrierea trupurilor neînsuflețite. 
 
Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii de familie, acordând asistență consulară inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.
 
Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale sincere condoleanţe familiilor îndoliate.


ACTUALIZARE. Poliţia maghiară confirmă moartea a 9 pasageri din microbuz - două femei și șapte bărbați. Șoferul camionului a fost rănit.

Traficul e în continuare închis în zonă accidentului, pe DN4, iar circulaţia e deviată pe drumul naţional 40.


ACTUALIZARE. Purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu, a declarat la Digi24 că microbuzul era înmatriculat în județul Mureș și toate cele șapte persoane care au decedat erau pasageri ai microbuzului. 

Presa maghiară vorbeşte despre faptul că microbuzul era atât de distrus în urma accidentului, încât pompierii au fost nevoiţi să taie caroseria ca să-i poată scoate pe pasageri din interior.

Cel mai probabil, cauza accidentului a fost viteza. 

Tragedia s-a petrecut în jurul orei locale 16:30 (ora României - 17:30).


Un microbuz care venea către România s-a angajat într-o depășire și a intrat în coliziune frontală cu un camion. Potrivit MAE, șapte oameni au murit. A fost activată o celulă de criză la Ministerul român de Externe.

Comunicatul MAE:

„Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistență consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai 2018 în apropierea orașului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia și identitatea victimelor.

Conform datelor preliminare obținute de reprezentanții misiunii diplomatice, în urma accidentului, șapte persoane, pasageri ai microbuzului, și-au pierdut viața.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgență, si se află la fața locului accidentului pentru a acorda asistență consulară.

Ministrul afacerilor externe a activat celula de criză a MAE.

Din datele obținute de către echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depășire și a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul național 4 din Ungaria, la aproximativ 60 km de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-384-76-89 și 0036-384-83-94 și 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice: 0036-30-535-69-12.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care este starea polițiștilor spulberați de un bolid de lux condus de un tânăr de 22 de ani

Accident grav în Argeș. Un șofer beat și posibil drogat a intrat cu mașina într-un grup de pietoni și a fugit de la locul accidentului

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani ar putea provoca și pagube grave în urma poluării unui râu cu acid sulfuric

Momentul în care o mașină de poliție e spulberată de un Porsche, la Borșa: trei polițiști au ajuns la spital. Șoferul vinovat, reținut

Partenerii noștri