Live

16 picturi fără acte de provenienţă, ridicate de polițiști dintr-un târg din București. Lucrările aparțin unor artiști cunoscuți

Data publicării:
Agent de poliție.

Două persoane vindeau într-un târg din Sectorul 6 picturi posibil datate în perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX - prima jumătate a secolului XX şi atribuite unor artişti plastici cunoscuţi, informează Mediafax.

Direcția Generală de Poliției a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, în acord cu operațiunea desfășurată la nivel european, sub coordonarea Europol, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului cultural național mobil și imobil, au identificat, sâmbătă, într-un târg din sectorul 6, două persoane care ofereau spre vânzare mai multe picturi realizate în diferite tehnici pentru care nu aveau acte de proveniență și nici rapoarte de expertiză.

„În acest sens, s-a procedat la ridicarea a 16 picturi, posibil datate în perioada celei de a doua jumătăți a secolui XIX - prima jumatate a secolului XX , atribuite conform semnaturilor unor artisti plastici cunoscuți”, transmite Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea provenienței și a însemnătății culturale a acestora.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța interzice companiilor israeliene să expună la un târg militar naval, după contrele între Macron și Netahyahu

„Creierul nu minte”. Cercetătorii au descoperit ce se întâmplă în mintea oamenilor care privesc unul dintre cele mai faimoase tablouri

Momentul în care tabloul „Sunflowers” al lui Van Gogh de la Londra a fost iar stropit cu supă de activiștii pentru mediu

Banca de alimente se deschide în sectorul 6. Ce este și cum funcționează ea

Partenerii noștri