Este record la Ambulanţa Botoşani: 41 de candidaţi "se bat" pe postul scos la concurs
Un număr de 41 de persoane și-au depus dosarele și vor susține examen pentru ocuparea unui post de șofer la Serviciul Județean de Ambulanță, fiind un record înregistrat de instituție.
Concurență mare pentru un post de șofer în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. „Sunt 41 de persoane înscrise la concursul pentru ocuparea unui post de șofer la stația centrală din Botoșani", a declarat, pentru Mediafax, Nicușor Curteanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Dosarele celor 41 de candidați înscriși în concurs au fost verificate și toți au fost declarați admiși.
În 25 septembrie, aceștia vor susține concursul, care constă într-o probă scrisă, una practică și un interviu.
Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să aibă Bacalaureatul, permis de conducere categoriile B și C și cel puțin șase ani de experiență ca șofer profesionist.
Salariul unui ambulanţier poate depăși 4.500 de lei, posturile fiind la mare căutare în județul Botoșani. La începutul lunii septembrie a avut loc un concurs similar pentru ocuparea unui post la stația de Ambulanță Trușești, concurs la care s-au înscris 37 de candidați.
sursa: Mediafax
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News