Video Escrocherie cu bilete ieftine de autobuz. Românii din marile orașe, asaltați cu așa-zise oferte online: abonamente la doar 12 lei
Mirajul super-ofertelor din online ne poate lasă fără niciun leu în cont. O nouă escrocherie de acest tip este investigată de polițiștii din Iași. Compania de Transport Public a reclamat că cineva le-a clonat pagina de internet și vinde fraudulos sute de bilete de tramvai și autobuz la ofertă. Aceeași metodă de înșelăciune a fost sesizată, zilele acestea, și în Cluj-Napoca, Brașov și Constanța.
Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai
Copiii nevoiași îl așteaptă pe Moș Crăciun. 10.000 dintre ei vor primi daruri cu ajutorul unui preot din Iași
O roată în derivă, desprinsă de la un tir, a făcut slalom printre mașini, în Iași
Concurență mare la rezidențiat. Jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri
Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut
Accident grav în Iași cu 16 persoane implicate, dintre care 14 copii: două persoane au fost rănite. Poliția a deschis dosar penal
„Iubirea prefăcută”, una dintre cele mai folosite escrocherii pe internet
Prezență peste așteptări la racla Sfintei Parascheva. Zeci de mii de oameni așteaptă la coadă pentru a se închina la moaște
Cozi de kilometri pe străzile din Iași, cu ocazia pelerinajului de Sf. Parascheva
Așa-zisa ofertă este promovată intens pe rețelele sociale. Odată ce utilizatorul dă click, ajunge pe o pagină de internet clonată dupa cea a Companiei de Transport Public din Iași, unde i se solicită să completeze un formular cu datele personale.
"Ne-a surprins prețul neașteptat de scăzut, pentru 6 luni, 12 lei doar. Intenția lor era să ia datele de pe card, după aia să folosească cardul persoanei respective, care își dă datele", a declarat pentru Digi24 Cristian Stoica, directorul Companiei de Transport Public din Iași.
Oferta mult prea bună pentru a fi ratată este, de fapt, o păcăleală, ca multe altele de pe internet. Se pune accent pe faptul că doar primii 500 de clienți sunt norocoși. Strategia, spun specialiștii, are la bază dorința de a crea o emoție puternică.
"Frica de a nu rata o oportunitate. Atunci când aceste reduceri sunt promovate, ele sunt limitate ca și timp, ca și cantitate, ceea ce generează o reacție de urgență", este de părere psihologul Irina Mitrea.
"Cădem în capcană pentru că nu ne informăm îndeajuns încât să fim capabili să luam o decizie corectă", spune o tânără din Iași.
"E tendința de a face economii. Vrem ceva bun, dar cu bani puțini...", concluzionează o femeie.
"- Cred că motivul principal este lipsa banilor și oamenii sunt inspirați, să spun așa, acum de tehnologie să încerce diverse alte metode.
- Pentru a economisi?
- Pentru a fura, mai degrabă!", spune un tânăr.
Polițiștii din Iași investighează cazul. De altfel, în 2023, în Iași, s-au depus 50 de reclamații pentru diverse promoții înșelătoare pe internet. Anul acesta, numărul sesizărilor a trecut deja de 150. Dacă nu ținem cont de avertismente, riscul ca infractorii cibernetici să ne golească conturile este uriaș, atrag atenția specialiștii.
"Folosiți autentificarea în doi pași și cu precădere datele biometrice, acestea find mult mai dificil de falsificat. Codul PIN, ceva ce deții, telefonul mobil sau o parolă trimisa prin sms, și ceva ce îți aparține, amprenta sau verificarea facială", a transmis Florin Zaborilă, din cadrul Serviciului Investigații Criminale Iași.
"Dacă ceva sună prea bine, s-ar putea să nu fie adevărat, deci mare mare atenție la aceste super oferte", atrage atenția Adrian Mitonescu, specialist în comunicare online.
Astfel de înșelătorii cu abonamente ieftine pentru mijloacele de transport în comun au fost semnalate și în alte orașe precum Cluj-Napoca, Brașov și Constanța.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News