Live

Sorin Cîmpeanu, precizări despre funcționarea școlilor după încetarea stării de alertă

Data publicării:
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a trimis marți inspectoratelor școlare precizări cu privire la funcționarea școlilor după încetarea stării de alertă.. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a trimis marți inspectoratelor școlare precizări cu privire la funcționarea școlilor după încetarea stării de alertă.

Potrivit ministrului Educației, începând cu data de 9 martie va înceta starea de alertă instituită pe teritoriul României, deci și măsurile sectoriale privind educația. Sorin Cîmpeanu anunță că ordinul comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat.

Astfel, începând de miercuri, nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor Covid-19.

„Clasele/grupele/unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă funcționează în sistem online vor continua să funcționeze în acest sistem până la sfârșitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activității cu prezență fizică. De asemenea, preșcolarii, elevii și personalul din unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

Conform acestuia, pentru elevii cu boli cronice, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Educației, va stabili măsuri suplimentare de protecție pentru asigurarea dreptului la educație în condiții de siguranță sanitară.

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății subliniază necesitatea respectării cu strictețe a regulilor de igienă personală și în cadrul colectivității, urmând să emită un set de recomandări astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în condiții de siguranță epidemiologică.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

Partenerii noștri