Live

Simulare Bac 2022. Marți este susținută proba obligatorie a profilului. Subiectele și baremele, pe edu.ro

Data publicării:
Simulare Bac 2022. Marți este susținută proba obligatorie a profilului FOTO: Getty Images

Simularea examenului de Bacalaureat 2022 continuă marți cu proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie. La testul de Limba română au participat aproape 120.000 de elevi. 8 dintre ei au fost eliminați, după ce au încercat să copieze.

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) de liceu vor susţine, marţi, proba obligatorie a profilului, probă scrisă, din cadrul simulării examenului de bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Miercuri este programată proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 31 martie probă scrisă la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi afişate pe 14 aprilie.

Marţi, proba a început la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele şi baremele se vor publica în fiecare zi a simulării la ora 15,00 pe edu.ro.

Rezultate simulare Bacacalureat 2022

Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

119.486 de elevi prezenţi la simularea probei de Limba română la Bac 2022

Un număr de 119.486 de elevi dintre cei peste 150.000 înscrişi la începutul anului şcolar în clasele a XII-a/zi şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă au participat, luni, la simularea probei la Limba română a Bacalaureatului.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă opt elevi.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă. Rezultatele au fost publicate

Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă. Încep probele de evaluare a competenţelor

Peste 35.000 de candidați la a doua sesiune de Bacalaureat: „Dacă iau BAC-ul, mi-a promis tata o tobă sport la mașină”

Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2022 începe marţi. 35.000 de candidaţi înscriși

Partenerii noștri