Live

REZULTATE BACALAUREAT 2019. Singurul liceu din Bucureşti unde toţi elevii au promovat

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Surpriză la BACALAUREAT 2019, după ce rezultatele au fost publicate azi pe edu.ro. În Bucureşti, singurul care a avut promovabilitate 100% este Colegiul Naţional "Mihai Viteazul". 

Astfel, la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", toţi cei 298 de elevi care au susţinut examenul de bacalaureat au obţină media de absolvire. Doi dintre ei au obţinut chiar media 10.

Situaţia la celelalte licee de top din Bucureşti:

COLEGIUL GERMAN "GOETHE" - din 81 elevi, unul a fost respins

COLEGIUL NAŢIONAL GHEORGHE LAZĂR - din 274 elevi, unul a fost respins

COLEGIUL NAŢIONAL "GRIGORE MOISIL" – din 194 elevi, unul a fost respins

COLEGIUL NAŢIONAL "SFÂNTUL SAVA" – din 267 elevi, doi au fost respinşi

COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ "TUDOR VIANU" – din 271 elevi, unul a fost respins

LICEUL TEORETIC "ALEXANDRU IOAN CUZA" – din 228 elevi, unul a fost respins

LICEUL TEORETIC "JEAN MONNET" – din 156 elevi, unul neprezentat, opt au fost respinşi

COLEGIUL NAȚIONAL ”SPIRU HARET” - din 218 elevi, doi au fost respinşi

LICEUL TEORETIC INTERNAȚIONAL DE INFORMATICĂ BUCURESTI - din 132 de elevi, 12 au fost respinşi

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2019 au fost publicate, luni, pe edu.ro, dar și pe digi24.ro. După această oră, absolvenții de liceu care au susținut examenele pot depune contestațiile, iar rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 13 iulie.

177 de elevi au obţinut media 10, potrivit rapoartelor publicate pe bacalaureat.edu.ro.

Dintre cei 177 de elevi, 31 sunt din Bucureşti.

Pe de altă parte, 83 de elevi au fost eliminaţi din examen.

Depunerea contestațiilor se va face tot luni, 8 iulie, între orele 12:00- 16:00. Rezultatele finale la Bacalaureat 2019 se vor afișa sâmbătă, 13 iulie 2019. Pentru sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2019, s-au înscris peste 136.000 de candidaţi, cei mai mulți fiind din promoția 2019.

Procedura de urmat pentru depunerea decontestații la BAC 2019

Absolvenții de liceu care consideră că lucrările lor de la Bacalaureat 2019 ar fi meritat note mai mari pot depune contestații în ziua în care se afișează rezultatele. Astfel, potrivit procedurii, candidații trebuie să depună cereri scrise, între orele 12.00 – 16.00. Cererile se vor înregistra la centrul de examen, de către președintele comisiei, alături de unul dintre vicepreședinți sau un alt membru al comisiei din centru de examen.

După ce sunt centralizate cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Urmează ca lucrările să fie corectate din nou, în termenul stabilit de Ministerul Educației. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial.

În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii. Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis organizează o ceremonie la Cotroceni unde vor fi decorate liceele din Sibiu la care el și soția sa, Carmen, au predat

Rezultatele finale la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, au fost publicate

Ţara care vrea să interzică total telefoanele mobile în şcoli şi licee din ianuarie 2025

"Semi-adevărul" din spatele promovabilității la BAC 2024. Un absolvent din patru nu a luat examenul. Expert: Iei 7 fără să citești ceva

Partenerii noștri