Live

Încă nu este clar când se redeschid școlile. Ministrul Educației: Vom analiza și experiența altor state

Data actualizării: Data publicării:
Hol gol de scoala. Foto: Agerpres

Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, se va lua în considerare şi modul în care au procedat alte state.

"Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii în funcţie de evoluţiile epidemiologice. De asemenea, vom lua în considerare şi experienţa şi modul de reacţie al altor state", a declarat el, pentru Agerpres.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că prioritățile sunt grădiniţele şi învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examene naţionale, precum şi şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online.

"Din perspectiva Ministerului Educaţiei ne dorim să prioritizăm pe trei paliere: grădiniţe şi învăţământ primar; elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examenele naţionale; elevii din şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online, cu precădere în mediul rural, dar nu numai", a explicat ministrul.

În prezent, elevii sunt în vacanța de iarnă. Potrivit structurii anului școlar 2020-2021, ultima zi de vacanță va fi duminică, 10 ianuarie.

Până când se va decide când se vor întoarce copiii în clase, cursurile vor reîncepe tot în format online în data de 11 ianuarie.

Vacanța intersemestrială, care urmează vacanței de Crăciun, este de o săptămână și va începe pe 30 ianuarie 2021, pentru a se încheia pe 7 februarie 2021.
 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în SUA, într-un atac armat la o școală din Madison, Wisconsin

Un preot a făcut zeci de copii să plângă: Le-a spus că Moș Crăciun nu există

Partenerii noștri