Live

Galerie Foto Enervaţi de o jucărie, trei copii au vandalizat şcoala din Clejani. Imagini incredibile cu dezastrul lăsat în urma lor

Data publicării:

Trei copii de clasă primară au distrus în trei ore o şcoală întreagă, lăsând în urma lor un dezastru inimaginabil. Ei au povestit că s-au enervat din cauza unei jucării muzicale pe care au aruncat-o la coşul de gunoi dar care a continuat să cânte.

Cei trei copii au vârsta de 8, 9 şi, respectiv, 10 ani.

Dezastrul s-a produs acum două zile la şcoala primară din Clejani.

În trei ore, cei trei au vandalizat cinci clase, trei pentru învăţământul primar şi două de grădiniţă, cancelaria, grupul sanitar şi centrala termică.

Au rupt mobilierul şcolar şi materialele didactice, iar apoi le-au aruncat peste tot, au spart uşile, au distrus grupul sanitar şi centrala termică.

După ce au obosit, copiii au mers la grupul sanitar, au deteriorat instalaţia electrică, iar doi dintre ei au început să-şi facă duş. Aşa au fost găsiţi de către femeia de serviciu a şcolii, care venise să facă curăţenie. Unul dintre copii a fugit dezbrăcat acasă, s-a îmbrăcat şi a revenit la şcoală pentru a vedea ce se întâmplă. Poliţiştii l-au găsit urcat pe clădirea sălii de sport.

Florin Nidelea, primarul comunei Clejani, a declarat pentru https://giurgiupesurse.ro, că gestul celor trei copii a şocat întreaga localitate şi că nimeni nu înţelege cum s-a produs un asemenea dezastru.

Ce au povestit copiii: Ne-am enervat şi am început să distrugem totul

Copiii au povestit chiar ei ce s-a întâmplat: „Am observat că un geam este deschis şi am zis să intrăm pentru a vedea ce este înăuntru. Ne-am plimbat prin şcoală, când o jucărie a început să cânte. Este aia care anunţă că este ora trei. Am luat-o şi am aruncat-o în cutia cu jucării, nu a încetat zgomotul. Am dat în ea cu un băţ, care a sărit şi l-a lovit pe ăsta mic. Atunci ne-am enervat şi am început să distrugem totul. Am văzut şi într-un joc ceva asemănător, a fost distractiv până am început să obosim”.
Ancheta este încă în desfăşurare, la faţa locului prezentându-se şi reprezentanţii DGASPC Giurgiu.

Sursa: giurgiupesurse.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre metoda la care apelează părinții înainte de Crăciun

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Partenerii noștri