Live

Două săptămâni de vacanță de primăvară pentru elevi, anul viitor

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Elevii vor avea câteva zile în plus de vacanţă în anul școlar viitor. De Crăciun, aceştia vor sta acasă trei săptămâni, iar de Paște – două, aceasta fiind, de altfel, modificarea față de structura anului școlar în curs, în care vacanța de primăvară are 11 zile.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

În urma consultării publice pe tema structurii anului şcolar, ministrul educaţiei, Valentin Popa, a aprobat calendarul pentru anul 2018-2019.

Astfel, elevii vor începe şcoala pe 10 septembrie.

Primul semestru se va încheia pe 1 februarie. Va urma o săptămână de vacanţă intersemestrială, iar cel de-al doilea semestru se va încheia pe 14 iunie 2019.

Pentru elevii de clasa a XII-a, cursurile se vor încheia pe 31 mai, iar pentru cei de clasa a VIII-a, pe 7 iunie.

Programul „Şcoala altfel” va dura 5 zile şi se va desfăşura oricând în perioada octombrie 2018 - mai 2019.

Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Structura anului şcolar 2018-2019

Semestrul I: 10 septembrie - 1 februarie

Semestrul II: 11 februarie - 14 iunie

Vacanţe 2018 - 2019

Vacanţa de iarnă: 22 decembrie - 13 ianuarie

Vacanţă intersemestrială: 2 - 10 februarie

Vacanţă de primăvară: 20 aprilie - 5 mai

Vacanţă de vară: 15 iunie - 15 septembrie

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018.

Cursurile anului școlar 2018-2019 însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni).

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie- Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare, precizează Ministerul Educației.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Structura anului școlar 2018-2019. Elevii ar putea avea mai multe săptămâni de vacanță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Avarie majoră în Craiova. Peste 100.000 de oameni au rămas fără apă și căldură, în timp ce activitatea Uzinei Ford a fost sistată brusc

Partenerii noștri