Live

Director EDP: Autorii manualului de Geografie vor fi acţionaţi în instanţă. Ne-au prejudiciat imaginea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: HotNews.ro

Autorii manualului de Geografie de clasa a VI-a, în care au fost găsite zeci de greşeli, vor fi daţi în judecată de Editura Didactică şi Pedagogică (EDP), a anunţat luni directorul instituţiei, Maria Nistor. Ea consideră că există o vină comună, atât a autorilor manualului, cât şi a evaluatorilor, însă autorii au prejudiciat imaginea EDP prin faptul că nu şi-au asumat greşelile, ci au dat vina pe tehnoredactarea manualului, care nu a fost făcută, de fapt, de EDP. Directorul editurii a adăugat că i se pare impardonabil faptul că cei care au analizat manualul au lăudat o carte plină de greşeli şi le-a transmis acestora să nu se mai înscrie ca evaluatori, scrie News.ro.

„Din fericire sau, probabil, din nefericire pentru această ţară, identitatea oamenilor, patru plus unu, care au dat aviz ştiinţific sau care au evaluat în mod favorabil cu peste 85 de puncte acest manual, rămâne una ascunsă. Aş dori totuşi să-i rog frumos să nu mai îndrăznească vreodată să se înscrie ca evaluatori la o competiţie. Noi, la EDP, am primit manuscrisele, observaţiile observatorilor şi ne-am apucat de treabă. Când vezi că patru evaluatori şi un profesor universitar sau, mă rog, un reprezentant al mediului universitar, îţi laudă o carte în asemenea hal, iar cartea are asemenea greşeli, nu ştiu, este, din punctul meu de vedere, impardonabil”, a declarat luni directorul EDP Maria Nistor, într-o conferinţă de presă.

Ea a atras atenţia că vina este, însă, comună, şi că EDP îi va da în judecată pe autorii manualului de Geografie, care nu şi-au asumat greşelile făcute, ci le-au pus în seama tehnoredactării.

„Evident, culpa este una comună, este o culpă a autorilor, care pe lângă că au scris un manuscris cu atâtea greşeli, au mai şi declarat public că acele greşeli au fost făcute în timpul tehnoredactării de către EDP. (...) Autorii au trimis un manuscris în formă de cvasimanual şi şi-au asumat tehnoredactarea. Or, acum să vii să dai vina la EDP pentru partea de tehnoredactare, mi se pare impardonabil. Am manuscrisul original, se poate face orice tip de cercetare, putem cere orice expertiză, manuscrisul în format PDF este datat 16 martie şi conţine mai multe erori decât cele întâlnite astăzi în manualul de geografie. În acelaşi timp aş dori să subliniez că aceşti autori au încălcat flagrant adevărul şi bineînţeles, vor fi acţionaţi în instanţă de către conducerea EDP. (...) Aceşti autori au prejudiciat în mod voit, în mod maliţios imaginea EDP”, a mai spus Maria Nistor.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a solicitat Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) să retipărească manualul de Geografie pentru clasa a VI-a şi să suporte toate costurile. Reprezentanţii ministerului spun că noile manuale vor fi trimis în şcoli în cel mai scurt timp posibil, însă, până atunci, elevii şi profesorii vor putea folosi manualul de Geografie de clasa a VI-a, corectat, în varianta digitală postată pe manuale.edu.ro în cursul acestei săptămâni. Reacţia ministerului vine după ce în manualul de Geografie au fost descoperite multe greşeli, precum poziţionarea greşită pe hartă a unor oraşe sau nume de oraşe scrise eronat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Manuale cu erori. Ecaterina Andronescu: Nu mă întrebaţi pe mine de greşelile altora

Lista completă a greşelilor din manualul de Matematică de clasa a VI-a

Evaluatorii și autorii manualelor greșite, dați în judecată. Directoarea EDP așteaptă scuze

Explicația dată de Ministerul Educației pentru eroarea din manualul de matematică

Partenerii noștri