Live

Cîmpeanu, replică pentru BOR: Educația sexuală e o componentă a educației pentru viață. Părinții își pot retrage copilul

Data publicării:
Elevi în curtea școlii. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministerul Educației vine cu o nouă propunere în dezbaterea privind educația sexuală în școli. Sorin Cîmpeanu spune că aceasta ar trebui introdusă într-un modul mai larg, de educație pentru viață, și că părinții își vor putea retrage oricând copiii de la aceste cursuri, la care vor fi înscriși toți elevii, după principiul orelor de religie. Decclarația vine după ce Biserica Ortodoxă a anunțat că se opune introducerii în școală a orelor de educație sexuală și a spus că un astfel de demers reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, care îi poate marca pe viață".

Ministrul a spus că e nevoie de educație sexuală în școli, „pentru că nivelul de informare pe acest subiect e foarte scăzut și pentru că numărul mamelor tinere e foarte mare”.

Educația sexuală e foarte importantă și trebuie făcută. Acordul părintelui va fi necesar în următoarea formă, aceasta va fi propunerea ministerului Educației: toți elevii se înscriu la o disciplină care să conțină elemente de educație sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor celor pentru care părinții nu sunt de acord. A același principiu aplicat la ora de religie”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat în legătură cu comunicatul Patriarhiei Române, ministrul a spus: „Răspund ce am răspuns și până acum. Educația sexuală e o componentă a educației pentru viață. Poate fi făcută cu acordul părinților. Când nu sunt de acord, își pot retrage copilul. E vorba și de sistemul de notare. Dacă ai posibilitatea să te retragi, ai statut diferit față de limba română, de unde nu te poți retrage. De aceea trebuie abordare specifică și care să țină seama de mecanismele din educație. Din păcate, nivelul Ministerului Educației a fost depășit, pentru că aceste lucruri puteau fi reglate prin ordin de ministru, dar au fost ridicate la nivel de lege în Parlament”.

Cîmpeanu propune ca educația sexuală să fie inclusă într-un modul mai larg de educație pentru viață.

Nu este o disciplină care să poată fi predată din clasa a 5-a până în clasa a 12-a în fiecare săptămână, câte o oră pe săptămână. Pe cale de coconsecință, propunerea Ministerului Educației este aceea de a fi integrată această disciplină, printr-o repartizare a noțiunilor treptată, corelată cu vârsta elevilor, alături de disciplina de educație sanitară, de educație pentru alimentație sănătoasă, de educație juridică, de educație financiară, de toate pe care am putea să le prindem, într-un concept modular sub conceptul Educație pentru viață”, a spus el.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în SUA, într-un atac armat la o școală din Madison, Wisconsin

Partenerii noștri