Ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul elevului care a spart tabla cu o „sabie”
Olimpiada vandalismului la un liceu din Botoşani. Un elev s-a crezut la proba de aruncat suliţa şi a făcut ţăndări tabla din sala de clasă. Totul, în timp ce un coleg îl filma, iar ceilalţi îi făceau galerie. Adolescenţii au postat apoi imaginile pe internet, iar acum riscă sancţiuni.
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Scandal în Gorj, după ce un primar a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare
Propunere a Ministerului: Elevii să-și schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar
Tânăr prins în flagrant în timp ce vindea droguri în fața unei școli din Timișoara. Ce au găsit polițiștii în mașina suspectului
Situație aberantă într-o școală din Timiș. Deși există o clădire nouă, elevii fac cursuri în module
Invazie de ploșnițe într-o școală gimnazială din București
Deca, despre „camera de detenție”: E un spațiu în care și până acum școlile îi puteau separa pe cei care deranjează ora de colegii lor
„Au zis hai să facem pe grozavii. Facem un film. Tu îţi pui gluga pe cap şi te faci că dai cu suliţa la ţintă în sticla aceea şi eu filmez”, explică Tudor Maxim, dirigintele clasei.
El spune că, iniţial, aceştia au spart din greşeală tabla. Conducerea şcolii a decis să fie înlocuită, iar un adolescent s-a gândit să facă el jumătate din treabă. A improvizat.
Și „sabia” cu care elevul părea să o folosească pe post de suliță pentru a sparge tabla? „Era piciorul de la ecranul de prezentarare a filmelor, videoproiectoare. Iată-l. Deci era un picior de inox. Cu ăla a aruncat”, a precizat profesorul.
VIDEO. Un elev a spart o tablă cu sabia. A folosit-o ca pe o suliță
„Am discutat cu copiii. Ei, mă rog, ei acum sunt speriaţi de ceea ce au făcut. Nu s-au aşteptat să se afle”, a declarat Diana Moruzi, directorul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”.
Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Școlar Judeţean.
„S-au purtat discuţii astăzi şi cu părinţii, şi cu elevii care erau în clasă la acel moment. Bineînțeles, fiecare va suporta consecinţele regulamentului şcolar, în funcţie de gravitatea faptei fiecăruia”, spune Gabriel Hârtie, inspector general al IȘJ Botoșani.
Ce riscă elevii implicaţi în incident
La începutul săptămânii viitoare este programată şedinţa Consilului profesoral de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Botoşani în care se vor decide sancţiunile pentru elevii implicaţi în acest incident. Asta după ce dascălii vor discuta din nou atât cu copiii, cât şi cu părinţii lor.
Potrivit conducerii şcolii, elevii implicaţi în acest incident nu au mai avut un astfel de comportament până acum. În favoarea lor pledează dirigintele clasei. Acesta consideră că intenţia lor a fost bună, pentru că voiau să înlocuiască tabla deja fisurată, dar că din teribilism lucrurile au degenerat.
Indiferent de sancţiuni, elevii vor fi nevoiţi să plătească tabla pe care au distrus-o.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News