Live

Azi e prima zi de grevă generală în școli, după două rânduri de negocieri eșuate

Data actualizării: Data publicării:
Profesorii sunt în grevă generală. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Azi este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.

Este cea de-a treia grevă de mare amploare din învăţământul românesc, dn ultimii 30 de ani, celelalte desfăşurându-se pe parcursul a 5 săptămâni şi 3 săptămâni, potrivit sindicatelor din educaţie. 

Reprezentanţii sindicatelor au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, cu liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor”. ”Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI.

"Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest", a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după negocierile cu sindicatele din educaţie, că reiterează disponibilitatea sa şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater" din România, a anunţat duminică, după negocierile de la Palatul Victoria că învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de luni: De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment, vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă, a spus sindicalistul.

Premierul a afirmat că în opinia sa, o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor şi singurii care au de pierdut dacă greva va avea loc sunt părinţii şi elevii, care de luni se vor afla într-o situaţie extrem de dificilă.

"Guvernul a anunţat într-un comunicat oficial că a propus sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate. Totodată, Guvernul si-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8", a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

"Guvernul își asumă ca educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare", a spus Executivul în comunicat.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare, mai anunţă Executivul.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri