După scandalul Schengen, Austria intră în conflict cu Italia. Salvini cere intervenția UE după ce Viena a introdus controale la graniță
Ministrul italian al Transporturilor, Matteo Salvini, a cerut joi Uniunii Europene să ia măsuri împotriva Austriei, după ce guvernul de la Viena a introdus restricții de circulație la punctul de trecere a frontierei Brenner, potrivit ANSA.
„Consiliul ar trebui să țină cont de nesustenabilitatea economică și de mediu a situației de la Brenner și îndemnăm Comisia să intervină în calitate de gardian al tratatelor pentru a restabili dreptul la libertatea deplină de circulație pentru toți cetățenii europeni”, a spus el, la o reuniune a miniștrilor Transporturilor din UE la Luxemburg.
„Ori libera circulație a oamenilor și a transportatorilor de mărfuri este valabilă pentru toți, ori tratatele valorează mai puțin pentru unii oameni”, a spus Salvini, precizând că Pasul Brenner nu aparține doar Austriei, Italiei sau Germaniei, ci este esențial pentru întreaga Europă.
„Am vorbit despre problema poluării cu avioanele private, când alegerile austriece provoacă zeci de kilometri de cozi. O situaţie nesustenabilă. Tratatele şi libera circulaţie trebuie să se aplice tuturor. Tuturor ne pasă de mediu, dar coridorul Brenner nu aparţine doar Austriei, Germaniei sau Italiei, ci aparţine întregii Europe”, a spus Salvini.
Anterior, Germania a cerut de asemenea să se ia măsuri pentru a rezolva situația.
Austria se află din nou în centrul unui scandal, după ce a refuzat intrarea României și Bulgariei în Schengen. Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, declara la finalul lunii mai că Viena îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o „scădere susţinută” a numărului solicitanţilor de azil, relatează Politico.
„Ceea ce este important pentru noi, ca să fiu cât se poate de sincer, este ca numărul (migranţilor) să coboare şi să fie o scădere susţinută”, a precizat ministrul Schallenberg. El a descris veto-ul austriac drept un „semnal de avertizare” către Bruxelles, ce „trebuie să înţeleagă că, atunci când avem peste 100.000 de cereri de azil în 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să meargă mai departe”.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News