Doi pădurari au fost bătuți cu bâtele de braconieri într-o pădure din Dolj. Polițiștii i-au identificat pe agresori
Doi pădurari au fost agresați de trei bărbați care veniseră ilegal la vânătoare. Atacatorii sunt 3 indivizi cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani din comuna Rojişte.
Cei doi bărbați erau în timpul programului de muncă în momentul în care au fost atacați de trei indivizi care veniseră ilegal la vânătoare. Atacatorii i-au lovit cu bâtele pe pădurari, iar ei au fost nevoiți să sune la 112 pentru a cere ajutor.
„În seara zilei de 7 septembrie 2024, în jurul orei 23.17, Secţia nr.4 Poliţie Rurală Coşoveni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Rojişte, în calitate de paznic de vânătoare, cu privire la faptul că, în jurul orelor 23.10, aflându-se în extravilanul comunei Rojişte, în timpul serviciului, împreună cu un coleg în vârstă de 33 ani, ar fi fost agresaţi de către trei persoane”, au comunicat reprezentanţii IPJ Dolj.
Un echipaj de poliție s-a deplasat de urgență la fața locului, unde au fost găsiţi cei doi pădurari care au declarat că ar fi fost agresaţi de trei bărbaţi care au fugit apoi de la locul faptei.
Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde au primit îngrijiri medicale suplimentare, timp în care autoritățile au început acțiunile de căutare a celor trei bărbați.
„În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti, la scurt timp au fost identificaţi cei trei bărbaţi, aceştia având vârstele cuprinse între 29 şi 32 de ani, din comuna Rojişte.”, conform IPJ Dolj.
Cei doi pădurari s-au prezentat la Institutul de Medicină Legală din Craiova în vederea obținerii certificatelor medico-legale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
Un român din Spania a fost rănit grav după ce s-a aruncat în fața unui taur la coridă
Amenințări cu arma într-o patiserie din Cluj. Patru bărbați au fost reținuți de polițiști
Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita
Băiat de 14 ani atacat de urs în judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan
Ce spune poliția despre atacul de la Parlament
Nepoata lui Belousov își imploră unchiul să nu mai ucidă copii ucraineni
Atac în fața ambasadei Israelului din Belgrad
Caz șocant în China
Șarpe găsit într-o secție de vot
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News