Doi tineri de 20 de ani au murit într-un accident rutier, în județul Cluj. Trafic complet blocat pe DN1C
Accident grav în județul Cluj. Un autoturism şi un autocamion s-au ciocnit, luni seară, pe DN1C, iar în urma impactului doi tineri de 20 de ani au murit. Traficul în zonă este complet blocat, transmite News.ro.
ACTUALIZARE 21:30 - „Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa în direcţia municipiului Dej, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi o semiremorcă, condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Poieni. Din nefericire, impactul a avut consecinţe tragice, soldându-se cu decesul conducătorului autoturismului şi al pasagerului său, ambii de 20 de ani, din comuna Răscruci”, a transmis IPJ Cluj.
Conducătorul camionului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu dispozitivul pentru detectarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Traficul în zonă rămâne blocat, echipajele de intervenţie continuând cercetările şi activităţile necesare pentru deblocarea drumului.
Știrea inițială - În urma impactului, doi bărbați au rămas încarcerați. Echipajele de intervenţie i-au extras pe cei doi, însă a fost declarat decesul.
„Pompierii din cadrul Detaşamentelor Dej şi 1 Cluj-Napoca intervin la un accident rutier produs pe raza localităţii Fundătura. Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion. În autoturism se află două persoane încarcerate, ambele în stare gravă. Echipajele lucrează pentru extragerea acestora. La misiune au fost mobilizate, din partea ISU Cluj, două autospeciale cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, luni seară, ISU Cluj.
În zona accidentului traficul este complet blocat.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News