Doar cinci paturi mai sunt libere în secțiile de terapie intensivă Covid din țară
În spitalele din România mai sunt libere doar cinci paturi în secțiile de terapie intensivă Covid. Astfel, trei paturi sunt libere în București, unul în Galați și unul în Vrancea.
Potrivit DSU, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.374 de paturi de ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19. De asemenea, 1.320 de paturi ATI sunt ocupate în țară.
În București sunt avizate de DSP 282 de paturi de ATI pentru pacienții de Covid-19.
În toată țara sunt libere cinci paturi ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
În paralel, se lucrează pentru asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Paturile neocupate sunt la spitale din București - 3, Galați - 1 și Vrancea - 1.
În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 11.742. Dintre acestea, 1.320 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 290 fiind internați în secții și 20 la ATI.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News