DNA a pus sechestru pe averea lui Sevil Shhaideh, în dosarul Belina
Direcția Națională Anticorupție a pus sechestru pe averea fostului vicepremier Sevil Shhaideh, urmărită penal pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul Belina.
După ce expertiza cerută de procurorii anticorupţie a stabilit prejudiciul în dosar la aproape nouă milioane de lei, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile inculpaţilor, pentru recuperarea pagubei aduse statului român, pe de o parte, şi Consiliului Judeţean Teleorman, pe de altă parte.
Fostul vicepremier Sevil Shhaideh este acuzat că, în 2013, în calitate de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, a susţinut adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care Insula Belina şi Braţul Pavel al Dunării, din Teleorman, treceau de la Apele Române in administraţia Judeţului Teleorman. Ilegal, spun procurorii, pentru că trecerea se putea face doar prin lege.
Ulterior, şeful Consiliului Judeţean Teleorman a închiriat terenul unei companii şi unei persoane fizice, la preţuri modice.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News