Live

Directorul care a gonit elevii cu extinctorul: M-au sunat părinţi să mă felicite

Data actualizării: Data publicării:

Directorul liceului din Timişoara, filmat în timp ce gonea cu extinctorul elevii care fumau, a explicat la Digi24 ce s-a întâmplat, de fapt şi a spus că a primit felicitări inclusiv de la părinţi pentru gestul său, întrucât problema fumatului este una majoră.

UPDATE 12.15. Inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, a declarat că directorul liceului urmează să fie cercetat disciplinar.

„Propunem categoric cercetarea disciplinară prealabilă, chiar dacă dânsul spune că a fost vorba de o glumă prin care a vut să îi sperie pe elevii fumători. Există alte metode pentru a interveni în cazul elevilor care fumează în parcul școlii”, a spus Aura Danielescu, pentru Mediafax.

Sanțiunile pot merge de la avertisment la demitere, în funcție de gravitatea faptelor constatate.


El a spus că marți a fost exercițiu de evacuare, în care reprezentanții ISU au explicat elevilor cum să se comporte inclusiv în zona de fumat.

„Noi am rămas cu câteva cadre didactice pe terenul de fotbal și cu ajutorul unui extinctor am făcut o mică demonstrație. În acel moment au venit spre noi câțiva elevi de la ciclul primar și câțiva dascăli și ne-au spus că <uitați ce au învățat copiii noștri>. Am luat din instinct extinctorul și am pulverizat acea substanță. Regret gestul, dar a fost ceva de instinct, pentru că avem probleme deosebite pe zona de fumat. Cred că 50 - 100 de elevi ne fumează în școală”, a spus directorul Ion Ionici.

El a adăugat că niciun elev nu a semnalat vreo problemă de sănătate după gestul său şi că la cabinetul medical nu s-a plâns nimeni că ar fi suferit.

Directorul spune că a fost felicitat pentru gest de elevi, profesori și mai mulți părinți care l-au sunat, „pentru că sunt sătui de modul în care anumiți elevi se comportă la noi în școală, pe fumat”.

Incidentul s-a petrecut la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara. 

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Poate o femeie să conducă România?" Răspunsul lui Ion Țiriac, înainte de finala Călin Georgescu - Elena Lasconi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti. Ce a făcut Poliția

Șapte copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Partenerii noștri