Live

Declarație comună România - SUA publicată de Departamentul american de Stat la 10 ani de la semnarea parteneriatului strategic

Data publicării:
Rachete americane Patriot la parada militară de 1 Decembrie. Foto: Profimedia

Departamentul american de Stat a publicat luni o declarație comună a guvernelor Statelor Unite și al României, la aniversarea a 10 ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic SUA - România pentru Secolul XXI şi al Acordului privind amplasarea sistemului antirachetă în România.

„Astăzi se împlinesc zece ani de la semnarea a două instrumente relevante pentru pacea și securitatea Statelor Unite, a României și a țărilor aliate din Europa – Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii și Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice. În urma semnării Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice, România găzduiește, în prezent, sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore. În luna mai 2021 am sărbătorit cinci ani de la data la care sistemul Aegis Ashore a devenit funcțional.

Această aniversare reprezintă un punct important în relația noastră bilaterală. Reiterăm și sărbătorim prietenia noastră și cadrul diplomatic care au consolidat relațiile bilaterale, au susținut dezvoltarea democratică și integrarea euro-atlantică, au intensificat comerțul și investițiile și au contribuit la răspândirea pe scară largă a beneficiilor prosperității durabile.

Plecând de la punctul important reprezentat de aceste două aniversări, guvernele țărilor noastre își reînnoiesc angajamentul de a funcționa ca un bastion al valorilor euro-atlantice și de a extinde și aprofunda legăturile economice, culturale și interpersonale dintre națiunile noastre. Astăzi, reiterăm și sărbătorim cooperarea dintre noi și apreciem faptul că în viitor vom face față împreună provocărilor, în calitate de prieteni și aliați”, se arată în textul declarației, preluată și de Ambasada SUA de la București.

Și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat luni celebrarea a 10 ani de la încheierea Parteneriatului Strategic România - SUA, în urma căruia cele două țări au convenit punerea în funcțiune a scutului antirachetă de la Deveselu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu spune că „va evalua” scutul de la Deveselu, dacă va ajunge președintele României

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Sistemul complex cu care Israelul se apără de rachetele inamice. Cum funcționează „Cupola de Fier”, „Praștia lui David” și „Săgeata”

Marina SUA a folosit sistemul Aegis, similar celui de la Deveselu, pentru a intercepta rachetele iraniene. Ce rată de succes a avut

Partenerii noștri