Analiză De ce scutul de la Deveselu nu e o ameninţare pentru Rusia. Care e motivul real pentru care Putin se teme de acest sistem antirachetă
Pentru Vladimir Putin, scutul de la Deveselu pare un fel de Dacia 1300 a sistemelor antirachetă: scoţi o bujie, sufli în jigler şi gata: ai schimbat un interceptor SM-3 cu o rachetă de croazieră Tomahawk. După logica Kremlinului, ruşii se simt „ameninţaţi” deoarece americanii ar fi dispuşi să renunţe la interceptorii antibalistici de ultimă generaţie pentru a-i înlocui cu rachete ofensive cu care SUA bombardau Irakul în urmă cu 30 de ani. De fapt, principalul motiv de îngrijorare pentru Putin îl reprezintă faptul că, în realitate, scutul de la Deveselu devine tot mai sofisticat şi riscă să anuleze principalul atu al Moscovei, când vine vorba de intimidări şi ameninţări: arsenalul balistic al armatei ruse.
Ideea că scutul de la Deveselu ar fi în realitate un sistem ofensiv îndreptat spre Moscova este genul de narativ care circulă la intervale regulate pe axa Moscova-Bucureşti-Washington.
Retorica a fost reluată zilele trecute, cu ocazia întâlnirii la Moscova dintre Vladimir Putin şi premierul maghiar Viktor Orban. Cu acest prilej, Putin a afirmat că pe dispozitivele de la Deveselu ar putea fi instalate rachete Tomahawk, sisteme ofensive care ar acoperi teritoriul Rusiei pe mii de kilometri. Liderul de la Kremlin s-a întrebat:
„Ei bine, nu este asta o ameninţare pentru noi?”
Faptul că NATO, prin scutul de la Deveselu, poate intercepta şi anula astfel avantajul rachetelor ruseşti reprezintă, în sine, principalul motiv care îl deranjează pe Vladimir Putin.
„În realitate, este mult mai importantă pentru Rusia existenţa unui sistem defensiv împotriva forţei sale balistice decât ar fi existenţa unor rachete ofensive”, a declarat pentru digi24.ro, preşedintele Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, Ovidiu Raeţchi.
Cu alte cuvinte, Vladimir Putin ar trebui să fie mult mai îngrijorat de simpla existenţă a scutului de la Deveselu, în forma sa actuală, cu rol strict antibalistic, decât de perspectiva instalării în această bază a unor potenţiale rachete ofensive.
„Lucrul de care se teme cu adevărat Vladimir Putin nu este existenţa unor forţe sau vectori (rachete) ofensivi, în România şi Polonia, ci tocmai existenţa acestei forţe defensive care face irelevantă capacitatea de lovire a Rusiei”, a precizat Raeţchi.
„Actualizarea” şi reacţia: Cum a răspuns Moscova de fiecare dată când SUA a anunţat îmbunătăţirea sistemelor sale antirachetă
Scutul de la Deveselu a fost instalat oficial în România în urmă cu 6 ani, în mai 2016 şi a devenit complet operaţional în octombrie 2017.
În februarie 2019, Rusia a cerut explicit SUA să distrugă scutul. Peste două luni, americanii anunţau că vor desfăşura la Deveselu un sistem antibalistic complementar, THAAD, deoarece sistemul „scutului” Aegis va fi „actualizat”. În luna august, NATO a anunţat public finalizarea procesului de „actualizare”.
În aceeaşi lună, americanii au anunţat testarea cu succes a unei rachete cu rază medie. După două zile, a venit şi reacţia lui Putin, care a spus că această rachetă poate fi lansată inclusiv de la Deveselu.
Apoi, lui Putin nu pare să-i fi căzut deloc bine anunţul făcut de Pentagon, în noiembrie 2020, conform căruia un sistem Aegis, similar celui instalat la Deveselu, a reuşit interceptarea unei rachete balistice intercontinentale.
Până în acel moment, interceptorii Aegis erau destinaţi doar contracarării rachetelor cu rază medie de acţiune (între 1.000 - 3.000 km) şi, în anumite condiţii, inclusiv a rachetelor cu rază intermediară (3.000 - 5.500 km). Rachetele intercontinentale (cu rază mai mare de 5.500 km) - cele mai importante arme din arsenalul strategic al Rusiei (şi al oricărei puteri nucleare, de altfel) - erau, până atunci, aproape imposibil de interceptat de aceste sisteme antirachetă.
Pentagonul a precizat că respectiva interceptare a fost făcută cu un interceptor SM-3 IIA, superior modelului IA instalat în prezent la Deveselu. În schimb, americanii au spus că viitorul site Aegis din Polonia va găzdui exact modelul IIA şi că nu e exclus ca noul interceptor să fie instalat şi la Deveselu, în viitor.
Astfel, cu cât NATO dispune de interceptori antibalistici capabili să lovească rachete cu rază de acţiune tot mai mare, cu atât raza scutului antirachetă se extinde, ceea ce dă bătăi de cap strategilor ruşi, mai ales când dispui de sisteme capabile să anihileze inclusiv rachete lansate din - să zicem - Novosibirsk, Siberia.
Ovidiu Raeţchi arată că scutul de la Deveselu devine astfel un „punct strategic” pe harta Europei care, prin poziţia sa înaintată şi interceptorii antirachetă tot mai sofisticaţi poate oferi, în viitor, o capacitate de apărare foarte rapidă şi eficientă pentru NATO.
Cât e adevăr şi cât e propagandă în afirmaţiile Moscovei referitoare la capacitatea noilor sale rachete hipersonice de a evita „scuturile americane”?
Astfel, dacă principalul mijloc de intimidare al Rusiei este - cum vedem şi acum în Ucraina - ameninţarea cu forţa brută, ofensivă, principalul mijloc de descurajare al NATO îl reprezintă capacitatea sa defensivă, în special antibalistică.
Acesta e motivul pentru care SUA (şi, implicit, NATO) nu ar avea nimic de câştigat dacă ar schimba interceptorii de la Deveselu cu banale rachete ofensive - deoarece, în acest fel, NATO s-ar afla practic dezarmat în faţa rachetelor ruseşti.
„Când capacitatea noastră defensivă o depăşeşte pe cea de ameninţare a lor, atunci NATO e în avantaj”, a explicat Raeţchi.
De ceva vreme, ruşii susţin că ar fi redobândit avantajul strategic faţă de SUA, odată cu dezvoltarea noilor rachete hipersonice care, conform Moscovei, nu pot fi interceptate de sisteme de tip Deveselu. În schimb, deşi Putin a spus că astfel de arme pot lovi orice punct de pe planetă, la un test desfăşurat anul trecut, racheta hipersonică a lovit o ţintă aflată la 350 de kilometri.
În acelaşi timp, scutul de la Deveselu, cu cei 24 de interceptori ai săi gata de acţiune, trebuie văzut ca parte a unui sistem de apărare mai amplu al NATO, care pe lângă viitorul scut-geamăn din Polonia, mai include un radar în Turcia, distrugătoare americane Aegis desfăşurate în Mediterana şi un centru de comandă în Germania.
„În mod evident, scutul oferă această posibilitate: te anunţă că s-a întâmplat ceva, fie e vorba de un lansator de rachete hipersonice, fie o lansare balistică, şi îţi dă posibilitatea să reacţionezi rapid. Indiferent de ce tehnologie vor folosi ruşii pentru lansare, există un avantaj major: că ştii ce se întâmplă şi că NATO poate acţiona foarte rapid, într-o fază incipientă, de ridicare a rachetei”, a arătat preşedintele Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, Ovidiu Raeţchi.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News