Live

Cum era să fie țepuit statul român, la achiziția de echipamente, de o firmă care nu exista

Data publicării:
Foto: Profimedia

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a dezvăluit duminică seară la Digi24 cum a descoperit statul român că urma să facă achiziții de echipamente medicale împotriva coronavirus de la o firmă care nu exista.

„Vreau să vă dau un exemplu, am ajuns chiar la o situație, ca să înțeleagă lumea cât de volatilă e situația pe piața achizițiilor pe plan internațional. S-a negociat cu o firmă dintr-o țară europeană, o perioadă de două, trei zile în regim de urgență. La un moment dat, înainte de plată, ceva părea că nu e OK și s-a cerut atașatului nostru de interne să verifice firma. Firma nu exista!”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

„Atașatul nostru a contactat Ministerul de Interne din țara respectivă, au verificat persoana, care există, dar firma nu exista. Persoana încerca să ne păcălească. Asta e cu ce ne confruntăm cu toții, nu numai în România, toată lumea s-a confruntat cu astfel de situații. A fost o formă de presiune, șantaj, păcăleală. Îți trimiteau certificate, le verificai și nu erau adevărate, deci cei care au făcut achizițiile au lucrat foarte serios în acests sens și din cauza asta sursa era foarte importantă”, a adăugat el.

„De exemplu, în Coreea de Sud ne-a ajutat faptul că avem acolo un atașat economic foarte activ, o doamnă, a mers și a verificat pe teren tot ce se discuta acolo. Atașatul nostru economic a fost fantastică, ea ne confirma că e OK, ducea discuțiile. Cultura e diferită, noi când cerem să semneze 1.000 de hârtii pentru ei e ceva ciudat și ne-au spus-o”, a mai spus secretarul de stat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Medic din Mureș, acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit. „A declarat că era aproape de finalul programului”

VIDEO Internetul s-a umplut de glume despre ciclonul care n-a mai fost. Autoritățile se apără: Rolul nostru e să avertizăm

Partenerii noștri