Live

CTP, despre audierea L. C. Kovesi în PE: A venit ca o pedestrașă, cu pământul sub picioare, plină de cicatrici

Data actualizării: Data publicării:

Laura Codruța Kovesi este cea mai potrivită pentru funcția de procuror-șef european, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Jurnalul de seară, după audierea sa din Comisia LIBE a Parlamentului European. El s-a abținut să vorbească despre candidatul german, însă a lăudat-o pe fosta șefă a DNA în comparație cu candidatul francez.

Comentariul lui Cristian Tudor Popescu:

O să fac și eu așa cum, luând exemplul doamnei Kovesi, o să fac o analiză la rece, cu toate cu n-am putut să fiu neimplicat emoțional, văzând o româncă în această situație, care mă reprezenta și pe mine.

Nu cunosc suficient de bine limba germană ca să-mi asum o opinei despre dl. Andres Ritter, candidatul german, deci nu mă pronunț. În ce-l privește pe candidatul francez, între doamna Kovesi și dl. Bohnert este diferența dintre meserie și reprezentare. Și el are un trecut ca procuror, are experiență însă procentele sunt inverse. El are mai degrabă experință de reprezentare, o experiență mai degrabă diplomatică. Unul dintre cei care i-au pus întrebări a fost chiar pitoresc, dacă poate să fie un pitbull. Dacă poate să-și urmărească obiectivele funcției indiferent de presiunile la care va fi supus de către statele membre, cum va rezolva astfel de probleme practice. Răspunsurile lui au fost răspunsuri generale, într-o superbă franceză atât de fluentă încât pe mine mă pune pe gânduri. Nu a avut niciun fele de ezitări.

Dacă este să creez o imagine, dl. Bohnert s-a prezentat ca un cavaler călare, cu o armură strălucitoare, un un panaș stufos și viu colorat, în vreme ce această doamnă Kovesi a venit ca o pedestrașă. Cu pământul sub picioare, plină de cicatrici. Cu o sabie goală în mână și fără armură.

Asta este diferența dintre cei doi. Dl. Bohnert era impecabil. Dna Kovesi este o meseriașă care a suportat zeci, sute de lovituri.

Un criteriu important mi se pare acela al rezistenței la presiune în condiții de mare dificultate. Ea nu a făcut decât să probeze capacitatea de a rezista la presiune.

Un moment dificil a fost când doamna Grapini, care a comis o eroare în direcția în care dorea să acționeze, punând întrebări evident tendențioase și neinformate însă din spațiul românesc. Nimeni nu i-a pus întrebări, dintre neromâni, în legătură cu problemele ei din țară. Au întrebat-o să vadă dacă e capabilă pentru funcție.

Momentul cel mai greu a fost când a fost solicitată să vorbească în limba engleză. Ce voia să spună doamna eurodeputat din Spania: Ați vorbit românește dar, dacă veți fi procuror șef european, va trebui să vă înțelegeți cu ceilalți procurori și doamna Kovesi s-a descurcat admirabil. Nu vorbește o engleză de Oxford dar a răspuns într-o engleză funcțională, europeană, care este cât se poate de inteligibilă.

De asemenea, precizarea finală că e emoționată și nu are cum să nu fie în această situație și că i s-a cerut un lucru dificil, să se exprime în altă limbă decât cea maternă a fost foarte bună și primită ca atare de membrii LIBE.

Cum ați simțit că fost primită?

A fost tratată diferit, atitudinea față de ea a fost diferită față de ceilalți doi candidați. Voi sunteți de-ai noștri, germanul, franțuzul. Doamna Kovesi venea dintr-o zonă ca acelea marcată pe hărțile din Evul Mediu: sub „HIC SVNT LEONES”, adică „aici sunt lei”. De acolo vine ea. Și au sesizat ce se întâmplă în raport cu propria ei țară, cu guvernanții. Modul ticălos în care este atacată. Ea nu a cerut susținerea nimănui, dar măcar să nu fie atacată în felul ăsta. Ce cred că s-a întâmplat este exact contrariul față de ce au urmărit doamna Grapini și acoliții ei de la București.

Problema principală cu fondurile europene nu este nici în Franța, nici în Germania, pericolul cu un candidat venit din Est este ca el să acționeze de conviență cu guvernele sau anumite persoane sau anumite grupări mai mult sau mai puțin infracționale din aceste țări estice.

Tot ce s-a întâmplat n-a făcut decât să-i convingă pe europeni că doamna Kovesi este ultimul om care să cadă la pace cu guvernul României, sau cu indivizi din Ungaria, Polonia sau alte țări din est. Iată ce efect.

Are șansă să fie numit procuror-șef european?

Nu pot să fac o asemenea predicție. Pentru mine este evident că este meseriașul trecut prin lupte, care poartă urmele rănilor, este o veterană. A dovedit că poate face față condțiilor de luptă la nivel înalt, este în mod evident cea mai potrivită pentru funcție. Dl. Bohnert ar fi foarte potrivit ca purtător de cuvânt. Despre candidatul german nu mă pronunț.

Audierea din seara asta ne oferă o comparație. Cum arată prestațiile altor oficiali?

E o diferență ca de la cer la pământ. În mod evident, doamna Kovesi poate fi în Europa, poate lucra la nivelul instituțiilor europene, ceea ce în clipa de față niciun ministru din guvern, în cap cu premierul, nu poate. Oricare dintre miniștrii acestui guvern, nu mai vorbesc de Viorica Dăncilă, s-ar face de râs când ar trebui să treacă prin astfel de teste pentru a conduce o instituție europeană. Reprezentarea meseriaşei Kovesi a fost excepțională pentru România în această seară. E una dintre acele foarte rare situații în care pot să spun liniștit: Sunt mândru că sunt român, asa cum e și doamna Kovesi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Partenerii noștri