CSM: Accesul în sediile instanțelor și parchetelor nu se va face în baza certificatului verde
Accesul în sediile instanțelor și parchetelor nu se face în baza certificatului verde deoarece noile restricții stabilite de autorități nu vizează activitatea acestora, a anunțat, duminică, Consiliul Superior al Magistraturii.
Precizările au apărut după ce autoritățile au impus noi reguli, printre care este și utilizarea certificatului verde.
„În urma analizei, atât direcția internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea președintelui CSM, cât și Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, au apreciat că prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea și desfășurarea activității instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19”, anunță Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul CSM.
Ca urmare, începând de luni, activitatea în instanțe se va desfășura la fel ca până acum.
„În consecință, activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea se va desfășura în aceleași condiții ca și cele anterioare H.G. nr.1130/2021 atât în ceea ce privește actul de judecată și de urmărire penală, cât și ceea ce privește accesul justițiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecție luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei”, precizează CSM.
Reprezentanți CSM mai spun că recomandă, în continuare, respectarea tuturor măsurilor luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News