Live

Creşte bilanţul deceselor la căminul de bătrâni din Galaţi: 8 morţi şi 90 de infectaţi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: centrulsfantulilie.ro

Încă o persoană cazată la căminul de bătrâni din Galaţi, în care s-a declarat focar de COVID-19, a murit. Până în prezent, opt oameni din instituţia privată au decedat din cauza virusului, în timp ce alţi 90 de oameni, pacienţi şi angajaţi, sunt infectaţi, relatează Mediafax.

Reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au anunțat că în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un deces, fiind vorba despre un bărbat de 78 de ani. El era internat la un spital din oraşul Galaţi şi a murit din cauza complicaţiilor survenite pe fondul infectării cu noul virus.

Autorităţile mai anunţă că alte 70 de persoane în vârstă primesc tratament în diferite spitale din Galaţi.

În prezent, în interiorul căminului Sf.Ilie se mai află 60 de persoane, toate fiind neinfectate cu virusul COVID-19.

De asemenea, două persoane vor fi aduse înapoi de la Spitalul Judeţean Galaţi deoarece ultimele teste au avut rezultate negative. Totuşi, ca măsură de siguranţă cei doi vor fi cazaţi separat de restul bătrânilor, într-o parte a clădirii în care s-a făcut dezinfecţie generală.

Probleme sunt şi într-un cămin de bătrâni administrat de Primăria Galaţi. Acolo au fost infectate şase persoane dintre care patru angajaţi şi doi bătrâni. Toate persoanele din interior sunt testate, iar căminul este în carantină. În căminul Primăriei se află 139 de rezidenţi şi 67 de angajaţi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

VIDEO Panică la târgul de Crăciun din Galați, după ce roata panoramică s-a blocat din cauza unei pene de curent

Pelerinaj la moaștele Sfântului Andrei, la Galați. Credincioșii s-au rugat pentru pace, sănătate și înțelepciune

Partenerii noștri