Live

Costume populare vechi, ce valoarează 20.000 de lei, furate dintr-o casă bătrânească din Arad

Data publicării:
Piesă dintr-un costum popular. Foto: Agerpres

Mai multe costume populare vechi, estimate la o valoarea de 20.000 de lei, au fost furate dintr-o casă bătrânească din județul Arad. Proprietarii au depus plângere la poliție și spun că, cel mai probabil, hoții vor încerca să le vândă în străinătate. Jaful a avut loc în localitatea Roșia - Nouă. 

Furtul a fost sesizat de o familie care nu mai locuieşte în casa respectivă, aflată aproape de şoseaua principală, în satul Roşia Nouă, comuna Petriş, județul Arad. 

Proprietarii spun că valoarea costumelor populare este de aproximativ 20.000 de lei, dincolo de valoarea sentimentală, costumele fiind transmise din generaţie în generaţie în această familie, potrivit Agerpres.

După ce casa a fost spartă, au fost furate două costume întregi, cojoace femeieşti, laibăre bărbăteşti din catifea neagră, o cămaşă bărbătească albă şi cizme din piele purtate de dubaşi. Pe lângă aceste obiecte vestimentare foarte vechi, au mai fost furate şi costume populare mai noi, pentru fete şi băieţi. Familia păgubită consideră că aceste costume ar urma să fie vândute pentru valoarea lor, posibil în străinătate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat, pentru sursa citată, că păgubiţii au depus sesizare şi se fac cercetări pentru furt calificat.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiica milionarului asasinat în Arad şi doi presupuși complici ai ei rămân în arest preventiv. Decizia instanței este definitivă

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

Trafic restricționat la ieșire din Arad, pe DN69. Accident grav cu cinci mașini implicate

Bărbat din Arad, reținut pentru înșelăciune: S-a dat drept funcționar public și a fraudat o femeie de 77 de ani cu 2 milioane de lei

Partenerii noștri