Live

Copil de 5 ani rătăcit pe o pârtie din Predeal, găsit de jandarmii montani. „Era pierdut şi dezorientat”

Data publicării:
Copil de 5 ani rătăcit pe o pârtie din Predeal, găsit de jandarmii montani. Foto: Jandarmeria Prahova

Un copil de 5 ani, care s-a pierdut de mama sa, pe o pârtie din Predeal, a fost găsit de jandarmii montani braşoveni, acesta fiind al doilea astfel de caz înregistrat în ultima săptămână.

"Pentru colegii noştri din Predeal, o zi obişnuită de serviciu pe pârtie s-a transformat într-o secundă într-o misiune contracronometru pentru găsirea unui băieţel de numai 5 ani care s-a pierdut de mama sa. Radu şi Vasile se aflau în patrulare pe Pârtia Clabucet, când au fost opriţi de o turistă care, speriată, i-a rugat s-o ajute să-l găsească pe fiul ei de 5 ani care a plecat de lângă ea şi pe care nu-l mai găseşte. Imediat, colegii noştri au plecat în căutarea minorului şi, cu sprijinul primit de la ceilalţi jandarmi aflaţi pe pârtie, au reuşit ca, în aproximativ 15 minute, să-l găsească pe băieţel, la o distanţă de 500 de metri de locul unde se afla mama sa, pierdut şi dezorientat în mulţimea de turişti", au transmis, vineri, reprezentanţii IJJ Braşov, potrivit Agerpres.

Conform acestora, în mai puţin de o săptămână, este cea de-a doua întâmplare de acest fel, în care copiii se pierd de părinţii lor pe pârtiile aglomerate.

"De aceea revenim cu recomandarea ca adulţii să acorde atenţie sporită supravegherii minorilor, pentru evitarea unor situaţii care ar putea deveni periculoase sau chiar dramatice", a adăugat sursa citată.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie la un boiler într-o casă din judeţul Prahova: Două femei au murit, iar un bărbat are arsuri pe 50% din suprafaţa corpului

Un primar din România a fost pus sub control judiciar într-un dosar de ucidere din culpă, pentru moartea unui tânăr

Adolescent înecat într-o balastieră ilegală din Prahova: Primarul din Podenii Noi și fratele său au fost reținuți

Alegeri parlamentare 2024. Un bărbat a murit în faţa unei secţii de votare din Prahova

Partenerii noștri