Live

Comandantul Grupului de luptă NATO din România: „Dacă este cazul, suntem pregătiţi să apărăm”

Data publicării:
Grupul de Luptă al NATO din România, având Franța ca națiune-cadru, este oficial constituit, a anunțat MApN la 19 mai 2022 Foto: Profimedia Images

Comandantul Grupului de luptă NATO din ţara noastră, colonelul Christophe Degand, a declarat joi că batalionul său are misiunea principală de descurajare, dar este pregătit „pentru orice”. Grupul de luptă NATO din România este condus de Franţa, în calitate de naţiune-cadru.

„Misiunea este să contribuim la descurajarea şi apărarea graniţei de est a Europei. Am fost primiţi cu căldură aici şi toate activităţile pe care le avem alături de colegii români arată pregătirea lor. Românii ne susţin”, a spus col. Christophe Degand, potrivit Agerpres.

El a afirmat că batalionul este pregătit pentru „orice”.

„Suntem aici să ajutăm la descurajarea oricărui atac, dar, dacă este cazul, suntem pregătiţi să apărăm. Asta este misiunea noastră. Suntem pregătiţi pentru orice. Ne antrenăm intens cu partenerii români şi din NATO”, a mai precizat Degand.

Locotenent-colonelul Clement, care face parte din batalionul de geniu care construieşte baza pentru militarii Grupului, la baza de la Cincu, a declarat că lucrările - care trebuie să se încheie până la iarnă - se desfăşoară confirm graficului. Baza va trebui să găzduiască aproximativ 1.000 de soldaţi „pentru ca batalionul să fie consolidat pe Flancul estic”.

„Avem puţin timp, dar lucrările merg conform planului. Francezi, olandezi, belgieni şi români ne ajută să fim în grafic şi până acum totul este bine”, a susţinut el, adăugând că în locul în care se desfăşoară construcţia, în mijlocul munţilor, este o „privelişte fantastică”.

Un alt militar din acelaşi batalion a spus că provocările, pentru el, au fost frigul şi noroiul din locul de construcţie, chiar dacă au fost dislocaţi în luna mai, când se aştepta la o vreme călduroasă.

Mai mulţi militari francezi dislocaţi în ţara noastră au participat joi la recepţia de Ziua Naţională a Franţei, găzduită la misiunea diplomatică din Bucureşti.

Franţa este prezentă cu peste 750 de soldaţi în ţara noastră. Aceştia sunt împărţiţi în trei detaşamente, cel mai vizibil fiind Grupul de luptă NATO, care are sediul la Cincu. Pentru moment, o parte dintre militari sunt la Cincu şi alţii, la baza de la Mihail Kogălniceanu. Aproximativ 360 dintre militari sunt francezi, cărora li se alătură belgieni şi, din august, militari olandezi.

Urmează detaşamentul care se ocupă de apărarea sol-aer, MAMBA, dislocat la Capu Midia, cu aproximativ 100 de militari francezi, tot sub comandă NATO.

Al treilea detaşament multinaţional este format din personal tehnic, 150 de francezi, 60 de olandezi, 30 de români şi din august li se vor alătura 50 de belgieni. Acest detaşament este condus de Franţa ca naţiune-cadru şi construieşte baza de la Cincu pentru Grupul de luptă. Oficialii afirmă că din noiembrie Grupul de luptă va fi la Cincu în formulă completă, odată încheiate lucrările pentru baza militară.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri