Live

CNCAV: Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii

Data publicării:
Vaccin anti-COVID pentru copii. Foto: Profimedia Images

Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii ianuarie, imediat după sosirea dozelor de vaccin, au anunțat reprezentanții CNCAV, joi seara.

CNCAV a făcut joi, pe pagina de Facebook Ro-Vaccinare, precizări legate de vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

Astfel, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).

Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Conform CNCAV, vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie.

Platforma de programare a fost actualizată de către STS și se vor putea face programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.

„Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni”, au precizat reprezentanții CNCAV.

Potrivit acestora, riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani: „Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0,2 - 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vaccinuri anti-COVID: Audiere publică în noiembrie la tribunalul UE în dosarul SMS-urilor între președinta CE și șeful Pfizer

Autoritatea sanitară americană FDA a autorizat o versiune actualizată de vaccinuri anti-COVID-19

O pastilă pentru slăbit, care se ia o dată pe zi, intră în teste clinice. Pacienții ar scăpa de injecții

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a făcut niciun vaccin de când s-a născut

Partenerii noștri