Live

China și-a lansat propria sa piață de comercializare a certificatelor de emisii de CO2

Data actualizării: Data publicării:
Imagine panoramică cu orașul Wuhan din provincia chineză Hubei îngropat de un strat gos de smog. Sursă foto: Getty Images

China, cel mai mare emitent mondial de gaze cu efect de seră, a lansat vineri cea mai mare piaţă de comercializare a certificatelor de emisii din lume, pentru a reduce emisiile poluante, informează AFP.

Tranzacţiile cu certificate de emisii au început la ora locală 9:30 (01:30 GMT) pe o platformă a bursei de la Shanghai, a informat agenţia oficială de presă China Nouă, transmite Agerpres. 

Această piaţă permite pentru prima dată autorităţilor provinciale să impună cote pentru centralele care produc energie electrică şi să permită companiilor să cumpere drepturi de poluare de la alte firme cu o amprentă de carbon mai redusă. Concret, autorităţile vor atribui un certificat pentru fiecare tonă de dioxid de carbon pe care o companie este autorizată să o emită. În caz de nerespectare, aceasta din urmă trebuie să plătească o amendă. În dorinţa de a asigura transparenţa, companiile trebuie să facă publice datele în materie de poluare care ulterior vor fi verificate de o terţă parte.

Pentru moment, această piaţă de comercializare a certificatelor de emisii nu include decât sectorul electricităţii, în contextul în care centralele electrice din China funcţionează în mare parte pe cărbune, unul din combustibilii cei mai nocivi pentru mediu. Cu toate acestea, având în vedere că peste 2.000 de centrale electrice, responsabile pentru mai mult de patru miliarde de tone de emisii de CO2, vor fi incluse în prima fază a tranzacţiilor, aceasta este cea mai mai piaţă mondială de comercializare a certificatelor de emisii.

Cu toate acestea, unii analişti sunt îngrijoraţi de faptul că preţul certificatelor de poluare este foarte redus în cazul sistemului chinez, aproximativ 48 de yuani, adică 7,42 dolari pe tona de CO2, comparativ cu aproximativ 36 de dolari în Uniunea Europeană şi 17 dolari în California, conform cifrelor înregistrate anul trecut. Un alt punct controversat constă în faptul că certificatele de poluare sunt distribuite gratuit în loc să fie scoase la licitaţie. Rezultatul este că firmele sunt mai puţin stimulate să îşi reducă rapid emisiile.

Preşedintele Xi Jinping a fost felicitat la finele anului trecut atunci când a anunţat că ţara sa va începe să îşi reducă emisiile poluante înainte de 2030, în scopul de a ajunge la neutralitate climatică din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2060.

Cu toate acestea, în forma actuală, piaţa certificatelor de poluare nu ar urma să joace un rol important în realizarea acestor obiective, susţine Lauri Myllyvirta, analist la centrul de studii cu privire la energie şi aer curat.

Citește și: Comisia Europeană a anunțat pachetul „Fit to 55”. Se va interzice vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină începând cu 2035

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri