Live

Certificatul COVID valabil doar cu doză booster, pentru intrarea în țară, va fi adoptat săptămâna aceasta, spune ministrul Rafila

Data actualizării: Data publicării:
Certificatul COVID valabil doar cu doză booster, pentru intrarea în țară, va fi adoptat săptămâna aceasta. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că în cursul acestei săptămâni, "într-un timp foarte scurt", va fi adoptat certificatul digital COVID necesar pentru traversarea frontierei de stat a României.

Ministrul a spus că mai sunt câteva avize de luat.

"Apropo de certificatul digital COVID necesar pentru traversarea frontierei de stat a României: în cursul acestei săptămâni, într-un timp foarte scurt, va fi adoptat, există încă câteva avize care trebuie luate şi, aici, sigur că rămâne ca Guvernul să emită o ordonanţă care să stabilească şi pe teritoriul României, aşa cum este şi în restul Uniunii Europene, condiţiile de traversare a frontierei apropo de certificatul electronic COVID.

În interior, probabil că vom lua o decizie ulterioară de comun acord, care să fie favorabilă controlului pandemiei şi, bineînţeles, funcţionării activităţilor economice şi sociale", a spus el în ședința de Guvern.

Raed Arafat a făcut precizări marți seara, la Digi24, cu privire la valabilitatea certificatului verde în cazul a două, sau trei doze de vaccin. Șeful ISU a spus că în România încă este valabil cel cu două doze de vaccin, însă pentru călătoriile în Europa este necesar un certificat cu trei doze.

Certificatul verde cu o schemă completă de vaccinare este valabil în acest moment pentru cei care intră pe teritoriul României, chiar dacă au trecut mai mult de 9 luni de la ultima doză, a anunțat ieri Ministerul Sănătății.

"În acest moment, NU a intervenit nicio modificare în ceea ce privește valabilitatea certificatului electronic COVID-19, la intrarea pe teritoriul național", anunță un comunicat al instituției.

România va trebui însă să-și adapteze legislația la cea europeană.

"După adoptarea de către Guvernul României a Deciziei (EU) 2021/1073 care vizează specificațiile tehnice de implementare a Regulamentului european 953/2021 , România va aplica aceleași reglementări cu celelalte state membre care recunosc certificatul de vaccinare doar după efectuarea dozei booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare complete au trecut mai mult de 270 zile", a precizat Ministerul Sănătății.

De la 1 februarie, la nivelul Uniunii Europene a intrat în vigoare măsura potrivit căreia certificatul digital COVID-19 este valabil doar cu trei doze de vaccin, dovada trecerii prin boală sau test PCR negativ.

România urmează să adopte astfel o măsură care se prevadă că la intrarea în țară este valabil certificatul COVID-19 doar cu trei doze de vaccin, pentru evitarea carantinei de 5 zile.

Potrivit ultimei decizii a CNSU, perioada de carantină pentru cei care intră în România se scurtează la 5 zile şi pentru persoanele nevaccinate, netestate sau care nu au trecut prin boală.

De asemenea, nu va mai exista lista țărilor cu risc epidemiologic.

Condiția ca cei care călătoresc să nu stea în carantină este să fie vaccinați, trecuți prin boală ori testați negativ.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Partenerii noștri