Ce pedeapsă riscă acum bărbații care l-au bătut pe bătrânul din Brașov. Anchetatorii au schimbat încadrarea faptei
Anchetatorii au schimbat încadrarea faptei în cazul celor doi tineri care l-au bătut pe un bătrân din Brașov, după ce, inițial, aceștia erau acuzați de „loviri și alte violențe”. Acum, ei vor fi anchetați pentru tentativă de omor, după ce ancgetatorii au cerut o expertiză suplimentară a rănilor lui Dumitru Neculai.
Ceplinsche Adrian (18 ani) şi Mircea Mihai Constantin (23 ani) vor fi reaudiaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov unde li se va aduce la cunoştinţă şi faptul că sunt acuzaţi de tentativă de omor şi riscă până la 12,5 ani de închisoare dacă vor fi găsiţi vinovaţi. Cei doi sunt în arestul Poliţiei pe numele lor fiind emise mandate de 30 de zile, relatează Adevărul.ro.
Dacă vor fi găsiți vinovați de tentativă de omor, cei doi riscă o pedeapsă mult mai mare decât cea pentru lovire și ar putea sta în spatele gratiilor între 5 și 10 ani.
„Inculpaţii au fost chemaţi la audieri. Li se va aduce la cunoştiinţa încadrarea faptei şi vor fi audiaţi de colegii mei. Mai multe informaţii nu putem oferi la acest moment“, a declarat Adrian Aldea, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Dumitru Neculai a fost bătut crunt la sfârșitul lunii trecute. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere.
„Eu știu că am încercat să mă apăr, dar eu neavând putere, bătrân... Nu-mi amintesc exact... Muncesc cu ziua, la anii mei, și tu dai în mine? E frumos? Nu e frumos! De ce să dau într-un om care muncește? De ce să dau în el?”, spune bărbatul.
În urma unei mobilizări exemplare, pentru bătrânul bătut s-au strâns peste 90.000 de lei, bani pe care acesta îi va primi în tranșe lunare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News