Live

Ce înseamnă Programul Casa Verde 2024 și care sunt condițiile de înscriere pentru a beneficia de panouri fotovoltaice

Data actualizării: Data publicării:
Ce înseamnă Programul Casa Verde 2024 și care sunt condițiile de înscriere pentru a beneficia de panouri fotovoltaice. Foto Shutterstock

Programul Casa Verde 2024 a început pe 27 septembrie, ora 10:00, și durează până pe 8 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni. Unităţile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului.

Fondurile alocate primei etape a programului, pentru locuitorii din Regiunea Nord Vest, s-au epuizat în mai puțin de 3 minute, potrivit Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

“Administraţia Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor, persoane fizice, în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 şi până la data de 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe siteul www.afm.ro. Totodată, unităţile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului”, potrivit comunicatului de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Ce înseamnă, de fapt, Programul Casa Verde

Programul Casa Verde este o inițiativă guvernamentală, bazată pe fonduri europene, care vizează finanțarea și instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile.

Mai exact, scopul programului este de a îmbunătăți eficiența energetică prin reducerea consumului de energie obținută din surse tradiționale.

Programul se adresează tuturor consumatorilor conectați la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, persoane fizice și juridice, iar printre beneficiile programului amintim:

  • Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Energia regenerabilă care este generată din surse precum lumina solară contribuie la reducerea amprentei de carbon și la limitarea impactului schimbărilor climatice;
  • Prin intermediul surselor de energie verde se diminuează dependența de energie electrică obținută prin exploatarea cărbunelui sau petrolului;
  • Costuri mai reduse și economii pe termen lung. Energia electrică obținută de la lumina solară este gratuită, comparativ cu cea provenită din surse convenționale.

Costul unui sistem fotovoltaic variază, în principal, în funcție de puterea acestuia, de calitatea echipamentelor etc. De exemplu, prin Programul Casa Verde 2024, lansat recent, suma finanțată de stat este de 30.000 de lei, iar cu acești bani trebuie montate atât panouri fotovoltaice, cât și baterii de stocare a energiei electrice.

Condițiile de eligibilitate pentru Casa Verde

Înscrierea în program este condiționată de îndeplinirea unor criterii specifice precum:

  • Solicitantul trebuie să aibă domiciliul stabil în România, dovedit prin actul de identitate;
  • Solicitantul trebuie să fie proprietar asupra imbolilului. Panourile fotovoltaice și bateriile de stocare se pot instala doar pe o locuință sau un teren aflat în proprietate deplină a solicitantului. Proprietatea trebuie demonstată pe baza extrasului de carte funciară:
  • Imobilul pe care se realizează instalarea panourilor fotovoltaice trebuie să aibă destinație exclusiv locativă și să fie utilizat în acest scop de către solicitant;
  • Solicitantul nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat și la bugetul local. Dovada se va face prin certificatele de atestare fiscală emise de autoritățile competente;
  • Solicitantul nu trebuie să fi beneficiat anterior de finanțare nerambursabilă prin programul Casa Verde ori prin alte programe asemănătoare pentru instalarea de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.

Documentele pe care le va depune/încărca solicitanul pentru a se înscrie în Programul Casa Verde

  • Actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
  • Certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;
  • Certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local;
  • Extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
  • Copia cărții funciare colective, dacă este cazul.

Toate documentele pentru înscrierea în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 se scanează și se încarcă pe platforma AFM.

Este nevoie de un cont pe platforma AFM și, printr-un e-mail, (o adresă validă) se vor depune toate documentele necesare.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur
imobil.

Documentele pe care le va depune/încărca solicitantul unitate de cult pentru a se înscrie în Program

  • Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;
  • Certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;
  • Extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;

Toate informaţiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunea Programe de finanţare - Sisteme fotovoltaic.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Panourile fotovoltaice pun în pericol siguranța rețelelor energetice din cauza vulnerabilității la atacuri informatice

Ministrul Mediului anunță reguli noi pentru Programul Casa Verde: „Toți românii trebuie să beneficieze de tratament egal”

Suspiciuni legate de folosirea inteligenței artificiale pentru accesul în programul Casa Verde. „Sub capacitățile umane de înscriere”

UPDATE. Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 a început vineri. Fondurile din prima etapă s-au epuizat în mai puțin de 3 minute

Partenerii noștri