Live

Ce a făcut un tânăr din Vaslui după ce a descoperit pe un site pentru adulți un film cu vecina lui

Data publicării:
Foto: GettyImages

Curtea de Apel Iaşi a luat decizia finală într-un proces în care un tânăr din Vaslui a fost judecat pentru șantaj, după ce a descoperit pe un site pentru adulți un film cu vecina lui și a încercat să obțină bani de la aceasta în schimbul tăcerii.

Tânărul de 19 ani, Daniel T., a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce un complice în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la 4 luni de asistare zilnică. Sentinţele pronunţate de judecătorii ieşeni sunt mai blânde decât cele din primă instanţă, când Judecătoria Bârlad stabilise ca şantajiştii să fie închişi, potrivit Ziarul de Iași.

Faptele au fost comise la începutul anului 2018, când Daniel T. a descoperit pe un site pentru adulţi un film în care apărea o vecină. Cei doi tineri au încercat să obţină bani de pe urma clipului explicit, cerându-i protagonistei 2.000 de euro.

Pentru că atunci era minor, Daniel a apelat la prietenul lui să îi dea o copie de buletin, pentru a primi banii printr-un serviciu de transfer.

Cei doi au fost prinşi în flagrant de Poliţie în timp ce ridicau banii, după ce victima a venit în ţară special pentru a-i reclama.
Victima a explicat că filmarea respectivă era din 2014, când, din cauza situaţiei financiare, a făcut videochat pe un site pe care, teoretic, nu ar fi trebuit să fie stocate imaginile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Primarul din Ploiești, reținut, într-un dosar de șantaj, șpăgi și purtare abuzivă. PSD Prahova anunță că nu mai era în partid

Sean „Diddy” Combs îi cere judecătorului să dezvăluie identitatea acuzatorilor

Prădător sexual din Cluj, prins în flagrant de polițiști. A fost condamnat la 7 ani de închisoare

Partenerii noștri