Live

Câte persoane pot participa la o petrecere într-un apartament, în perioada stării de alertă. Explicațiile ministrului Vela

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Ministrul Internelor Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de 8. Pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16.

„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (...) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, le-a explicat ministrul, celor care îl urmăreau pe Facebook.

Marcel Vela a precizat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar și pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.

„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”, a declarat Marcel Vela.

Răspunsul ministrului la minutul 17:

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Nicolae. Cui trebuie să îi urezi „la mulți ani” astăzi, 6 decembrie

Cui să îi spui "la mulți ani" de Sfântul Andrei. Unul dintre cele mai populare nume este sărbătorit astăzi, pe 30 noiembrie

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Nadia Comăneci, „Zeiţa de la Montreal”, împlinește 63 de ani. Mesajul emoționant transmis de marea campioană

Partenerii noștri