Câştigătorul Turului Franţei s-a retras de la Jocurile Olimpice
Ciclistul sloven Tadej Pogacar, care a câştigat al treilea său Tur al Franţei, spune că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza oboselii, a anunţat, luni, Comitetul Olimpic Sloven, citat de News.ro.
„Din păcate, Tadej Pogacar şi-a anulat participarea din cauza oboselii extreme”, a declarat antrenorul echipei olimpice, Uros Murn, într-un comunicat.
Ciclistull în vârstă de 25 de ani a fost, de asemenea, supărat când logodnica sa Urska Zigart nu a fost selectată de federaţia slovenă. El s-a declarat „furios” şi „fără cuvinte” într-un mesaj postat pe reţelele sociale.
Întrebat duminică despre Jocurile Olimpice, el a rămas evaziv, preferând să menţioneze „visul” său de a deveni într-o zi campion mondial.
Tadej Pogacar a câştigat duminică, la Nisa, Turul Franţei pentru a treia oară. El a câştigat şase etape, inclusiv contratimpul final dintre Monaco şi Nisa, pentru a realiza o dublă Giro-Tour de France care nu s-a mai văzut de la Marco Pantani în 1998.
Editor : D.U.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News