Live

Când va intra Bucureștiul în scenariul roșu. Anunțul prefectului Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Bucureștiul a înregistrat duminică 3 cazuri la mia de locuitori, iar, potrivit autorităților, acesta este pragul la care o localitate intră în scenariul roșu. Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a declarat în urmă cu puțin timp că nu are în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență în această zi.

„Nu. În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă județene și cel municipal se întrunesc după depășirea unei rate de 3. Deci, dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marți. 3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata după care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare”, a declarat Gheorghe Cojanu, pentru Edupedu.ro.

Astfel, dacă mâine rata de incidență cumulată scade din nou sub 3 la mie, atunci se anulează condiția celor 48 de ore necesare întrunirii comitetelor pentru situații de urgență.

De altfel, prefectul Capitalei declara la începutul săptămânii că va lua măsuri „când avem o rată de infectare de 3,4 la mie”.

Astăzi, Bucureștiul a înregistrat o incidență de 3,02 cazuri la mia de locuitori. De asemenea, Vâlcea și Alba se află foarte aproape, cu un indice de 2,97, respectiv 2,86.

Ce presupune trecerea la scenariul roșu într-o localitate

Conform celor mai recente decizii ale autorităților, în zonele în care incidența cazurilor de COVID depășește 3 la mie, purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile deschise. În plus, școlile se închid iar cursurile vor avea loc doar online, iar activitatea teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor ar urma să fie oprită.

Măsurile au fost incluse în Hotărârea de Guvern prin care a fost prelungită starea de alertă până la 15 noiembrie.

  • Obligativitatea măștii de protecție în toate spațiile deschise: Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
  • Închiderea cinematografelor și interzicerea concertelor și spectacolelor: În condițiile pct. 16 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
  • Închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior: Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
  • Restaurantele și cafenelele din hoteluri și pensiuni funcționează doar la 30% din capacitate și deservesc exclusiv clienții cazați acolo: Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
  • Închiderea sălilor de jocuri de noroc: Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri