Live

Cămila rămâne la Nuţu Cămătaru

Data publicării:

Două maimuțe, doi lemuri și o cămilă - asta au descoperit polițiștii acasă la Nuțu Cămătaru.

Descinderile din această dimineaţă au pornit de la evadarea unei maimuţe săptămâna trecută în Bucureşti.

Potrivit reprezentantului ASPA Bucureşti, cămila găsită va rămâne la Nuţu Cămătaru: „Mai multe informaţii se pot obţine de la Garda de Mediu”.

Reprezentantul ASPA Bucureşti, care a fost prezent la percheziţiile de azi, a declarat că acţiunea de azi a fost o consecinţă a incidentului de săptămâna trecută când o maimuţă a fost văzută într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei.

În urma unei desfăşurări de forţe de amploare, animalul a fost capturat şi dus la la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei. Maimuţa, botezată Aki, rămâne în centru aproximativ 30 de zile, timp în care îi vor fi făcute mai multe analize medicale. În paralel, se caută o grădină zoologică pentru găzduirea sa pe viitor.

Potrivit ASPA Bucureşti, Aki este un macac tânăr, are aproximativ 3 ani, iar medicii veterinari spun că o astfel de maimuță poate trăi până la 28 de ani.

Polițiștii încearcă acum să afle de unde a evadat maimuța, Nuțu Cămătaru fiind cunoscut pentru pasiunea sa pentru animale exotice. De altfel, în februarie 2013, polițiștii au descoperit în curtea lui și alte animale exotice.

Redactare G. Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Omenirea rămâne fără resurse. Urmează crize alimentare, conflicte și dezastre naturale, avertizează specialiștii în biodiversitate

Singura grădină zoologică din țară unde vizitatorii pot admira Panda roșu, o specie pe cale de dispariție

Operațiune specială în Thailanda, în urma inundațiilor: mutarea a peste 100 de elefanți din calea apelor

Antreprenori de succes la 20 de ani. Povestea tinerei din Bihor care e vedetă în online cu postările din ferma pe care o conduce

Partenerii noștri