Live

Cadoul de la prieteni i-a adus un dosar penal când a încercat să treacă granița în România

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Politia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie R. Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals.

În data de 16 iulie, în jurul orei 13, în Punctul de Trecere Bumbăta, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 20 de ani, anunță Poliția de Frontieră.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit asupra tânărului, ascuns în vederea sustragerii de la control, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, cu datele sale de identificare.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Tânărul a declarat că a primit cadou permisul de conducere, de ziua sa de naştere, de la prieteni, şi că nu a utilizat niciodată documentul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a plătit 7.500.000 € și vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare, după ce și-a donat toată averea

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu. Mesajul transmis Rusiei

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu recunoaște votul din diaspora: „Stoianoglo, preşedintele poporului din Moldova”

Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce scrie presa din Rusia

Reacțiile liderilor UE după anunţarea rezultatului alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

Partenerii noștri