Live

Bogdan Aurescu: Militarii și cetățenii români din Irak nu au fost afectați de atacurile Iranului

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Foto: gov.ro

Noi informații în urma prăbușirii avionului ucrainean cu 176 de oameni la bord, în această dimineață, după ce a decolat din capitala iraniană. Autoritățile române au anunțat că nu sunt victime din România. De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a vorbit și despre atacul iranian cu rachete asupra a două baze militare americane în Irak. Oficialii americani spun că nu au fost victime, deși Teheranul a anunțat moartea a cel puțin 80 de „teroriști americani”.

„După cum știți, după atacul asupra ambasadei americane din Bagdad, România și-a exprimat ferm condamnarea sa față de această evoluție. De asemenea, și-a manifestat îngrijorarea profundă față de evoluțiile care au urmat acestui atac, respectiv măsurilor cu caracter preventiv și de protecție pe care Statele Unite le-au luat ulterior. De atunci însă, am constatat o serie de alte evoluții îngrijorătoare, o escaladare a tensiunilor și mă refer aici la, pe de o parte, promisiuni ferme de retaliere directă sau prin intermediul unor proxy, de asemenea, am văzut noi atacuri asupra facilităților coaliției anti-Daesh care acționează în Irak”, a declarat Bogdan Aurescu.

Ministrul a adăugat că „în acest context, în ultima perioadă, am constatat rezoluția pe care parlamentul irakian a adoptat-o pentru a cere părăsirea de către forțele militare străine a teritoriului irakian, ceea ce însă nu contribuie la o detensionare a situației, mai ales că forțele coaliției împotriva Daesh au ca scop antrenarea militarilor irakieni pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă Statul Islamic”.

„În egală măsură, am constatat o declarație a Iranului prin care își dezangajează pe mai departe participarea la acordul cuprinzător privind pactul nuclear, ceea ce, de asemenea, nu contribuie la o evoluție pozitivă în acest dosar”, a completat diplomatul român.

„În acest context, atacurile cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak care găzduiesc militari americani și ai coaliției împotriva Daesh nu contribuie în niciun caz la reducerea tensiunilor în Irak și în regiune. Dimpotrivă, pot conduce la o deteriorare suplimentară de securitate din Irak și din vecinătate”, a subliniat el.

Bogdan Aurescu a precizat că „este vorba despre o posibilă deteriorare severă a acestei situații, prin urmare România reiterează ferm apelul său la descaladare”.

Ministrul afacerilor externe a amintit că militarii români aflați în Irak nu au fost afectați.

„De asemenea, având în vedere că o serie de rachete au vizat și regiunea Erbil, unde să găsește o comunitate de aproximativ 180 de cetățeni români, prin Consultatul general al României de la Erbil am putut confirma că cetățenii români nu sunt afectați de aceste evoluții”, a mai spus Aurescu.

Diplomatul a menționat că a urmărit cu atenție evoluțiile legate de prăbușirea avionului companiei Ukraine International Airlines.

„Am obținut lista de pasageri și putem confirma, potrivit datelor pe care le avem până în prezent, că nu există cetățeni români printre victimele acestui incident nefericit. Am exprimat condoleanțe pentru familiile victimelor acestui eveniment tragic”, a declarat Bogdan Aurescu.

Redactor: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Iranului după ce Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu

Iranul face noi pași în dezvoltarea programului nuclear. Își pune în funcțiune „noi centrifuge avansate”

Ce vrea Iranul la schimb ca să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Partenerii noștri